Psalmii, Capitolul 58
-
Către mai marele cântăreţilor.
1Oare, tăcând, faceţi voi dreptate? Oare aşa judecaţi voi fără părtinire, fiii oamenilor? -
2
Dimpotrivă! în inimă săvârşiţi nelegiuiri; în ţară, puneţi în cumpănă silnicia mâinilor voastre.
-
3
Cei răi sunt stricaţi încă din pântecele mamei lor, mincinoşii se rătăcesc odată cu ieşirea din pântecele mamei lor.
-
4
Au o otravă ca otrava unui şarpe, ca otrava unei aspide surzi, care îşi astupă urechea,
-
5
care n-aude glasul vrăjitorilor, glasul fermecătorului celui mai iscusit.
-
6
Dumnezeule, zdrobeşte-le dinţii din gură! Smulge, Doamne, măselele acestor pui de lei!
-
7
Să se risipească întocmai ca nişte ape care se scurg! Săgeţile pe care le-aruncă ei să fie nişte săgeţi tocite!
-
8
Să piară ca un melc care se topeşte umblând; să nu vadă soarele, ca stârpitura unei femei!
-
9
Înainte ca oalele voastre să simtă focul de spin, verde sau uscat, îl va lua vârtejul.
-
10
Cel fără prihană se va bucura la vederea răzbunării; îşi va scălda picioarele în sângele celor răi.
-
11
Şi atunci oamenii vor zice: „Da, este o răsplată pentru cel fără prihană! Da, este un Dumnezeu care judecă pe pământ!”