Psalmii, Capitolul 39

• Către mai marele cântăreţilor:

  1  
  Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii, cât va sta cel rău înaintea mea.”


• 2  
  Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit; şi totuşi durerea mea nu era mai puţin mare.


• 3  
  Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; şi atunci mi-a venit cuvântul pe limbă şi am zis:


• 4  
  „Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt.”


• 5  
  Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine. (Oprire)


• 6  
  Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, şi nu ştie cine le va lua.


• 7  
  Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea.


• 8  
  Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun!


• 9  
  Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.


• 10  
  Abate-Ţi loviturile de la mine! Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale.


• 11  
  Tu pedepseşti pe om şi-l loveşti pentru fărădelegea lui: îi prăpădeşti, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare. (Oprire)


• 12  
  Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrimilor mele! Căci sunt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toţi părinţii mei.


• 13  
  Abate-Ţi privirea de la mine şi lasă-mă să răsuflu, până nu mă duc şi să nu mai fiu!