-
1
Şi acum!… Am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine, pe ai căror părinţi nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.
-
2
Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor, când ei nu erau în stare să ajungă la bătrâneţe?
-
3
Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.
-
4
Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei şi n-au ca pâine decât rădăcina de bucsău.
-
5
Sunt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.
-
6
Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pământului şi în stânci.
-
7
Urlă printre tufişuri şi se adună sub mărăcini.
-
8
Fiinţe mârşave şi dispreţuite – sunt izgoniţi din ţară.
-
9
Şi acum, astfel de oameni mă pun în cântecele lor, am ajuns de batjocura lor.
-
10
Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.
-
11
Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frâu înaintea mea.
-
12
Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea şi îmi împing picioarele şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă piardă.
-
13
Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.
-
14
Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.
-
15
Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vânt, ca un nor a trecut fericirea mea.
-
16
Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m-au apucat zilele suferinţei.
-
17
Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.
-
18
De tăria suferinţei, haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.
-
19
Dumnezeu m-a aruncat în noroi şi am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.
-
20
Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.
-
21
Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mâinii Tale.
-
22
Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.
-
23
Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întâlnesc toţi cei vii.
-
24
Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mâinile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?
-
25
Nu plângeam eu pe cel amărât? N-avea inima mea milă de cel lipsit?
-
26
Mă aşteptam la fericire, şi când colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi când colo, a venit întunericul.
-
27
Îmi fierb măruntaiele fără încetare, m-au apucat zilele de durere.
-
28
Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare şi strig ajutor.
-
29
Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.
-
30
Pielea mi se înnegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.
-
31
Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plângătoare.