-
1
Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.
-
2
Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.
-
3
Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!
-
4
Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.
-
5
Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,
-
6
întoarce-Ţi măcar privirile de la el şi dă-i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfârşitul zilei.
-
7
Un copac, şi tot are nădejde: căci când este tăiat odrăsleşte din nou şi iar dă lăstari.
-
8
Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ, când îi piere trunchiul în ţărână,
-
9
înverzeşte iarăşi de mirosul apei şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
-
10
Dar omul când moare, rămâne întins; omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?
-
11
Cum pier apele din lacuri şi cum seacă şi se usucă râurile,
-
12
aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cât vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă şi nu se mai scoală din somnul lui.
-
13
Ah! de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine!
-
14
Dacă omul odată mort ar putea să mai învie, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc.
-
15
Atunci m-ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.
-
16
Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;
-
17
călcările mele de Lege sunt pecetluite într-un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.
-
18
Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stânca din locul ei,
-
19
cum este mâncată piatra de ape şi cum este luat pământul de râu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.
-
20
Îl urmăreşti întruna, şi se duce; îi schimonoseşti faţa şi apoi îi dai drumul.
-
21
De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sunt înjosiţi, habar n-are.
-
22
Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.”