Proverbele, Capitolul 1
-
Strigarea înţelepciunii.
1Pildele lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, -
2
pentru cunoaşterea înţelepciunii şi învăţăturii, pentru înţelegerea cuvintelor minţii;
-
3
pentru căpătarea învăţăturilor de bun simţ, de dreptate, de judecată şi de nepărtinire;
-
4
ca să dea celor neîncercaţi agerime de minte, tânărului cunoştinţă şi chibzuinţă –
-
5
să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă –
-
6
pentru prinderea înţelesului unei pilde sau al unui cuvânt adânc, înţelesul cuvintelor înţelepţilor şi al cuvintelor lor cu tâlc.
-
7
Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.
-
8
Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale!
-
9
Căci ele sunt o cunună plăcută pe capul tău şi un lanţ de aur la gâtul tău.
-
Ferirea de ispite.
10Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei! -
11
Dacă-ţi vor zice: „Vino cu noi! Haidem să întindem curse ca să vărsăm sânge, să întindem fără temei laţuri celui nevinovat;
-
12
haidem să-i înghiţim de vii, ca Locuinţa morţilor, şi întregi, ca pe cei ce se coboară în groapă;
-
13
vom găsi tot felul de lucruri scumpe şi ne vom umple casele cu pradă;
-
14
vei avea şi tu partea ta la fel cu noi, o pungă vom avea cu toţii!” –
-
15
Fiule, să nu porneşti la drum cu ei, abate-ţi piciorul de pe cărarea lor!
-
16
Căci picioarele lor aleargă la rău şi se grăbesc să verse sânge.
-
17
Dar degeaba se aruncă laţul înaintea ochilor tuturor păsărilor;
-
18
căci ei întind curse tocmai împotriva sângelui lor, şi sufletului lor îşi întind ei laţuri.
-
19
Aceasta este soarta tuturor celor lacomi de câştig, lăcomia aduce pierderea celor ce se dedau la ea.
-
Cei neascultători.
20Înţelepciunea strigă pe uliţe, îşi înalţă glasul în pieţe: -
21
strigă unde e zarva mai mare; la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei:
-
22
„Până când veţi iubi prostia, proştilor? Până când le va plăcea batjocoritorilor batjocura şi vor urî nebunii ştiinţa?
-
23
Întoarceţi-vă să ascultaţi mustrările mele! Iată, voi turna duhul meu peste voi, vă voi face cunoscut cuvintele mele…
-
24
Fiindcă eu chem şi voi vă împotriviţi, fiindcă îmi întind mâna şi nimeni nu ia seama,
-
25
fiindcă lepădaţi toate sfaturile mele şi nu vă plac mustrările mele,
-
26
de aceea şi eu voi râde când veţi fi în vreo nenorocire, îmi voi bate joc de voi când vă va apuca groaza,
-
27
când vă va apuca groaza ca o furtună şi când vă va învălui nenorocirea ca un vârtej, când va da peste voi necazul şi strâmtorarea.
-
28
Atunci mă vor chema, şi nu voi răspunde; mă vor căuta, şi nu mă vor găsi.
-
29
Pentru că au urât ştiinţa şi n-au ales frica Domnului,
-
30
pentru că n-au iubit sfaturile mele şi au nesocotit toate mustrările mele.
-
31
De aceea se vor hrăni cu roada umbletelor lor şi se vor sătura cu sfaturile lor.
-
32
Căci împotrivirea proştilor îi ucide, şi liniştea nebunilor îi pierde;
-
33
dar cel ce m-ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău.