-
1
Vai de cei ce se coboară în Egipt după ajutor, se bizuie pe cai şi se încred în mulţimea carelor şi în puterea călăreţilor, dar nu privesc spre Sfântul lui Israel şi nu caută pe Domnul!
-
2
Dar şi El este înţelept şi aduce nenorocirea, şi nu Îşi ia vorbele înapoi, ci Se ridică împotriva casei celor răi şi împotriva ajutorului celor ce săvârşesc nelegiuirea.
-
3
Căci egipteanul este om, nu Dumnezeu, şi caii lui sunt carne, nu duh. Doar mâna să-Şi întindă Domnul, şi ocrotitorul se va clătina, iar cel ocrotit va cădea, şi vor pieri cu toţii.
-
4
Căci aşa mi-a vorbit Domnul: „Cum mugeşte leul şi puiul de leu asupra prăzii, în ciuda tuturor păstorilor strânşi împotriva lui, şi nu se înspăimântă de glasul lor, nici nu se sperie de numărul lor, aşa Se va coborî şi Domnul oştirilor să lupte pe muntele Sionului şi pe dealul lui.
-
5
Cum îşi întind păsările aripile peste puii lor, aşa va ocroti Domnul oştirilor Ierusalimul, îl va ocroti şi-l va izbăvi, îl va cruţa şi-l va mântui.”
-
6
Întoarceţi-vă la Acela de la care v-aţi abătut mult, copii ai lui Israel!
-
7
Căci în ziua aceea, fiecare îşi va lepăda idolii de argint şi de aur, pe care vi i-aţi făcut cu mâinile voastre nelegiuite.
-
8
„Şi asirianul va cădea ucis de o sabie, dar nu a unui om; îl va nimici o sabie, dar nu este a unui om; va fugi de sabie, şi tinerii lui războinici vor fi robiţi.
-
9
Stânca lui se va topi de groază, şi căpeteniile lui vor tremura înaintea steagului – zice Domnul, care Îşi are focul în Sion, şi cuptorul, în Ierusalim.”