Isaia, Capitolul 18
-
Asupra Etiopiei.
1Vai de tine, ţară în care răsună zăngănit de arme şi care eşti dincolo de râurile Etiopiei! -
2
Tu, care trimiţi soli pe mare în corăbii de papură care plutesc pe luciul apelor! „Duceţi-vă, soli iuţi, la neamul acela tare şi puternic, la poporul acela înfricoşat de la începutul lui, neam puternic care zdrobeşte totul şi a cărui ţară este tăiată de râuri.”
-
3
Voi toţi, locuitori ai lumii, şi voi, locuitori ai pământului, luaţi seama când se înalţă steagul pe munţi şi ascultaţi când sună trâmbiţa!
-
4
Căci aşa mi-a vorbit Domnul: „Eu privesc liniştit din locuinţa Mea, pe căldura arzătoare a luminii soarelui şi pe aburul de rouă, în vipia secerişului.”
-
5
Dar înainte de seceriş, când cade floarea, şi rodul se face aguridă, El taie îndată mlădiţele cu cosoare, ba taie chiar lăstarii şi-i aruncă…
-
6
Şi asirienii vor fi lăsaţi astfel pradă păsărilor răpitoare din munţi şi fiarelor pământului; păsările de pradă vor petrece vara pe trupurile lor moarte, şi fiarele pământului vor ierna pe ele.
-
7
În vremea aceea, se vor aduce daruri de mâncare Domnului oştirilor de poporul cel tare şi puternic, de poporul cel înfricoşat de la începutul lui, neam puternic care zdrobeşte totul şi a cărui ţară este tăiată de râuri: vor fi aduse acolo unde locuieşte Numele Domnului oştirilor, pe muntele Sionului.