Matei, Capitolul 24
-
Dărâmarea Ierusalimului.
1La ieşirea din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului. -
2
Dar Isus le-a zis: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.”
-
3
El a şezut jos pe Muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?”
-
4
Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.
-
5
Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi.
-
6
Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci.
-
7
Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume.
-
8
Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.
-
9
Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu.
-
10
Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii.
-
11
Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi.
-
12
Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.
-
13
Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.
-
14
Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.
-
Pustiirea Ierusalimului şi venirea Fiului omului.
15De aceea, când veţi vedea „urâciunea pustiirii”, despre care a vorbit prorocul Daniel, „aşezată în Locul Sfânt” – cine citeşte să înţeleagă! – -
16
atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi;
-
17
cine va fi pe acoperişul casei să nu se coboare să-şi ia lucrurile din casă;
-
18
şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina.
-
19
Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea!
-
20
Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat.
-
21
Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.
-
22
Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.
-
23
Atunci dacă vă va spune cineva: „Iată, Hristosul este aici sau acolo”, să nu-l credeţi.
-
24
Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.
-
25
Iată că v-am spus mai dinainte.
-
26
Deci dacă vă vor zice: „Iată-L în pustiu”, să nu vă duceţi acolo! „Iată-L în odăiţe ascunse”, să nu credeţi.
-
27
Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.
-
28
Oriunde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.
-
29
Îndată după acele zile de necaz „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.”
-
30
Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.
-
31
El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.
-
32
De la smochin învăţaţi pilda lui: când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape.
-
33
Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.
-
34
Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până se vor întâmpla toate aceste lucruri.
-
35
Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
-
Îndemn la veghere.
36Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. -
37
Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.
-
38
În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie,
-
39
şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.
-
40
Atunci, din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat, şi altul va fi lăsat.
-
41
Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată, şi alta va fi lăsată.
-
42
Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru.
-
43
Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa.
-
44
De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.
-
45
Care este deci robul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă?
-
46
Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!
-
47
Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.
-
48
Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: „Stăpânul meu zăboveşte să vină!”
-
49
Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii,
-
50
stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie,
-
51
îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.