Marcu, Capitolul 6

• Isus la Nazaret. - Necredinţa locuitorilor.

  1  
  Isus a plecat de acolo şi S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El.


• 2  
  Când a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, se mirau şi ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta care I-a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui?


• 3  
  Nu este Acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt surorile Lui aici între noi?” Şi găseau o pricină de poticnire în El.


• 4  
  Dar Isus le-a zis: „Un proroc nu este dispreţuit decât în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui.”


• 5  
  N-a putut să facă nicio minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat.


• 6  
  Şi Se mira de necredinţa lor. Isus străbătea satele dimprejur şi învăţa pe norod.



• Trimiterea celor doisprezece.

  7  
  Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate.


• 8  
  Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decât un toiag; să n-aibă nici pâine, nici traistă, nici bani de aramă la brâu;


• 9  
  să se încalţe cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine.


• 10  
  Apoi le-a zis: „În orice casă veţi intra să rămâneţi acolo până veţi pleca din locul acela.


• 11  
  Şi, dacă în vreun loc nu vă vor primi şi nu vă vor asculta, să plecaţi de acolo şi să scuturaţi îndată praful de sub picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru pământul Sodomei şi Gomorei decât pentru cetatea aceea.”


• 12  
  Ucenicii au plecat şi au propovăduit pocăinţa.


• 13  
  Scoteau mulţi draci şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.



• Moartea lui Ioan Botezătorul.

  14  
  Împăratul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus, al cărui Nume ajunsese vestit; şi a zis: „Ioan Botezătorul a înviat din morţi, şi de aceea lucrează aceste puteri prin El.”


• 15  
  Alţii ziceau: „Este Ilie.” Iar alţii ziceau: „Este un proroc ca unul din proroci.”


• 16  
  Dar Irod, când a auzit lucrul acesta, zicea: „Ioan acela, căruia i-am tăiat capul, a înviat din morţi.”


• 17  
  Căci Irod însuşi trimisese să prindă pe Ioan şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip, pentru că o luase de nevastă.


• 18  
  Şi Ioan zicea lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit să ţii pe nevasta fratelui tău!”


• 19  
  Irodiada avea necaz pe Ioan şi voia să-l omoare. Dar nu putea,


• 20  
  căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfânt; îl ocrotea şi, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neştiind ce să facă; şi-l asculta cu plăcere.


• 21  
  Totuşi a venit o zi cu bun prilej, când Irod îşi prăznuia ziua naşterii şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai marilor oştii şi fruntaşilor Galileii.


• 22  
  Fata Irodiadei a intrat la ospăţ, a jucat şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da.”


• 23  
  Apoi a adăugat cu jurământ: „Orice-mi vei cere, îţi voi da, fie şi jumătate din împărăţia mea.”


• 24  
  Fata a ieşit afară şi a zis mamei sale: „Ce să cer?” Şi mama sa i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul.”


• 25  
  Ea s-a grăbit să vină îndată la împărat şi i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai îndată, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.”


• 26  
  Împăratul s-a întristat foarte mult; dar, din pricina jurămintelor sale şi din pricina oaspeţilor, n-a vrut să zică nu.


• 27  
  A trimis îndată un ostaş de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostaşul de pază s-a dus şi a tăiat capul lui Ioan în temniţă,


• 28  
  l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, şi fata l-a dat mamei sale.


• 29  
  Ucenicii lui Ioan, când au auzit acest lucru, au venit de i-au ridicat trupul şi l-au pus într-un mormânt.



• Înmulţirea pâinilor.

  30  
  Apostolii s-au adunat la Isus şi I-au spus tot ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni.


• 31  
  Isus le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” Căci erau mulţi care veneau şi se duceau, şi ei n-aveau vreme nici să mănânce.


• 32  
  Au plecat, dar, cu corabia, ca să se ducă într-un loc pustiu, la o parte.


• 33  
  Oamenii i-au văzut plecând şi i-au cunoscut; au alergat pe jos din toate cetăţile şi au venit înaintea lor în locul în care se duceau ei.


• 34  
  Când a ieşit din corabie, Isus a văzut mult norod; şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi care n-aveau păstor; şi a început să-i înveţe multe lucruri.


• 35  
  Fiindcă ziua era pe sfârşite, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu, şi ziua este pe sfârşite.


• 36  
  Dă-le drumul să se ducă în cătunele şi satele dimprejur ca să-şi cumpere pâine, fiindcă n-au ce mânca.”


• 37  
  „Daţi-le voi să mănânce”, le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis: „Oare să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de lei şi să le dăm să mănânce?”


• 38  
  Şi El i-a întrebat: „Câte pâini aveţi? Duceţi-vă de vedeţi.” S-au dus de au văzut câte pâini au şi au răspuns: „Cinci şi doi peşti.”


• 39  
  Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde.


• 40  
  Şi au şezut jos în cete de câte o sută şi de câte cincizeci.


• 41  
  El a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti. Şi-a ridicat ochii spre cer şi a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea şi cei doi peşti i-a împărţit la toţi.


• 42  
  Au mâncat toţi şi s-au săturat;


• 43  
  şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu firimituri de pâine şi cu ce mai rămăsese din peşti.


• 44  
  Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbaţi.



• Isus umblă pe mare.

  45  
  Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului.


• 46  
  După ce Şi-a luat rămas bun de la norod, S-a dus pe munte ca să Se roage.


• 47  
  Când s-a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe ţărm.


• 48  
  A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă. Şi, într-a patra strajă din noapte, a mers la ei, umblând pe mare, şi voia să treacă pe lângă ei.


• 49  
  Când L-au văzut ei umblând pe mare, li s-a părut că este o nălucă, şi au ţipat;


• 50  
  pentru că toţi L-au văzut şi s-au înspăimântat. Isus a vorbit îndată cu ei şi le-a zis: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!”


• 51  
  Apoi S-a suit la ei în corabie, şi a stat vântul. Ei au rămas uimiţi şi înmărmuriţi,


• 52  
  căci nu înţeleseseră minunea cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.



• Vindecări la Ghenezaret.

  53  
  După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului şi au tras la mal.


• 54  
  Când au ieşit din corabie, oamenii au cunoscut îndată pe Isus,


• 55  
  au alergat prin toate împrejurimile şi au început să aducă pe bolnavi în paturi, pretutindeni pe unde se auzea că era El.


• 56  
  Oriunde intra El, în sate, în cetăţi sau în cătune, puneau pe bolnavi pe pieţe şi-L rugau să le dea voie doar să se atingă de poalele hainei Lui. Şi toţi câţi se atingeau de El erau tămăduiţi.