Marcu, Capitolul 12

• Pilda vierilor.

  1  
  Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde. „Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn; apoi a arendat-o unor vieri şi a plecat din ţară.


• 2  
  La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob, ca să ia de la ei din roadele viei.


• 3  
  Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.


• 4  
  A trimis iarăşi la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap şi l-au batjocorit.


• 5  
  A mai trimis un altul pe care l-au omorât; apoi a trimis mulţi alţii, dintre care, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât.


• 6  
  Mai avea un singur fiu preaiubit; la urmă, l-a trimis şi pe el la ei. „Vor primi cu cinste pe fiul meu!”, zicea el.


• 7  
  Dar vierii aceia au zis între ei: „Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră.”


• 8  
  Şi au pus mâna pe el, l-au omorât şi i-au aruncat trupul afară din vie.


• 9  
  Acum, ce va face stăpânul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia, şi via o va da altora.


• 10  
  Oare n-aţi citit locul acesta din Scriptură: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului;


• 11  
  Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri”?”


• 12  
  Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Şi L-au lăsat şi au plecat.



• Birul Cezarului.

  13  
  Apoi au trimis la Isus pe unii din farisei şi din irodieni, ca să-L prindă cu vorba.


• 14  
  Aceştia au venit şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir cezarului sau nu?


• 15  
  Să plătim sau să nu plătim?” Isus le-a cunoscut făţărnicia şi le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban ca să-l văd.”


• 16  
  I-au adus un ban; şi Isus i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?” „Ale cezarului”, I-au răspuns ei.


• 17  
  Atunci Isus le-a zis: „Daţi, dar, cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Şi se mirau foarte mult de El.



• Despre înviere.

  18  
  Saducheii, care zic că nu este înviere, au venit la Isus şi I-au pus următoarea întrebare:


• 19  
  „Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: „Dacă moare fratele cuiva şi-i rămâne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui şi să ridice urmaş fratelui său.”


• 20  
  Erau, dar, şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat şi a murit fără să lase urmaş.


• 21  
  Al doilea a luat de nevastă pe văduvă şi a murit fără să lase urmaş. Tot aşa şi al treilea.


• 22  
  Şi niciunul din cei şapte n-a lăsat urmaş. După ei toţi, a murit şi femeia.


• 23  
  La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de nevastă.”


• 24  
  Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?


• 25  
  Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.


• 26  
  În ce priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbeşte despre „Rug”, ce i-a spus Dumnezeu, când a zis: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”?


• 27  
  Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!”



• Cea mai mare poruncă.

  28  
  Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El şi L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?”


• 29  
  Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: „Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn”;


• 30  
  şi: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi.


• 31  
  Iar a doua este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.”


• 32  
  Cărturarul I-a zis: „Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El


• 33  
  şi că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul şi cu toată puterea şi a iubi pe aproapele ca pe sine este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele.”


• 34  
  Isus a văzut că a răspuns cu pricepere şi i-a zis: „Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.” Şi nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări.



• Al cui fiu este Hristosul?

  35  
  Pe când învăţa pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David?


• 36  
  Însuşi David, fiind insuflat de Duhul Sfânt, a zis: „Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.”


• 37  
  Deci chiar David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?” Şi gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.



• Mustrarea cărturarilor.

  38  
  În învăţătura pe care le-o dădea, Isus le zicea: „Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe.


• 39  
  Ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe;


• 40  
  casele văduvelor le mănâncă şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osândă va veni peste ei.”



• Văduva săracă.

  41  
  Isus şedea jos în faţa vistieriei Templului şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, care erau bogaţi, aruncau mult.


• 42  
  A venit şi o văduvă săracă şi a aruncat doi bănuţi, care fac un gologan.


• 43  
  Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie;


• 44  
  căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.”