Exodul, Capitolul 9

• Ciuma vitelor.

  1  
  Domnul a zis lui Moise: „Du-te la faraon şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul evreilor: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.


• 2  
  Dacă nu vrei să-l laşi să plece şi dacă-l mai opreşti,


• 3  
  iată, mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi şi peste oi; şi anume va fi o ciumă foarte mare.


• 4  
  Dar Domnul va face deosebire între turmele lui Israel şi turmele egiptenilor, aşa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.”


• 5  
  Domnul a hotărât vremea şi a zis: „Mâine, va face Domnul lucrul acesta în ţară.”


• 6  
  Şi Domnul a făcut aşa, chiar de a doua zi. Toate turmele egiptenilor au pierit, dar n-a pierit nicio vită din turmele copiilor lui Israel.


• 7  
  Faraon a trimis să vadă ce se întâmplase: şi iată că nicio vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui faraon s-a împietrit şi n-a lăsat pe popor să plece.



• Vărsatul negru.

  8  
  Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: „Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor, şi Moise s-o arunce spre cer, sub ochii lui faraon.


• 9  
  Ea se va preface într-o ţărână care va acoperi toată ţara Egiptului; şi va da naştere, în toată ţara Egiptului, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte băşici fierbinţi.”


• 10  
  Ei au luat cenuşă din cuptor şi s-au înfăţişat înaintea lui faraon; Moise a aruncat-o spre cer, şi ea a dat naştere, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte băşici fierbinţi.


• 11  
  Vrăjitorii nu s-au putut arăta înaintea lui Moise, din pricina bubelor; căci bubele erau pe vrăjitori, ca şi pe toţi egiptenii.


• 12  
  Domnul a împietrit inima lui faraon, şi faraon n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul lui Moise.



• Piatra şi focul.

  13  
  Domnul a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineaţă, du-te înaintea lui faraon şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul evreilor: „Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească.


• 14  
  Fiindcă, de data aceasta, am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul.


• 15  
  Dacă Mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ.


• 16  
  Dar te-am lăsat să rămâi în picioare ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul.


• 17  
  Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu şi dacă nu-l laşi să plece,


• 18  
  iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră aşa de mare, cum n-a mai fost în Egipt, din ziua întemeierii lui şi până azi.


• 19  
  Pune-ţi, dar, la adăpost turmele şi tot ce ai pe câmp. Piatra are să bată pe toţi oamenii şi toate vitele de pe câmp, care nu vor fi intrat în case; şi vor pieri.”


• 20  
  Aceia dintre slujitorii lui faraon, care s-au temut de cuvântul Domnului, şi-au adunat în case robii şi turmele.


• 21  
  Dar cei ce nu şi-au pus la inimă cuvântul Domnului şi-au lăsat robii şi turmele pe câmp.


• 22  
  Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer; şi are să bată piatra în toată ţara Egiptului pe oameni, pe vite şi pe toată iarba de pe câmp în ţara Egiptului!”


• 23  
  Moise şi-a întins toiagul spre cer; şi Domnul a trimis tunete şi piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste ţara Egiptului.


• 24  
  A bătut piatra, şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare încât nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de când este el locuit de oameni.


• 25  
  Piatra a nimicit, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a nimicit şi toată iarba de pe câmp, şi a frânt toţi copacii de pe câmp.


• 26  
  Numai în ţinutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n-a bătut piatra.


• 27  
  Faraon a trimis să cheme pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „De data aceasta, am păcătuit; Domnul are dreptate, iar eu şi poporul meu suntem vinovaţi.


• 28  
  Rugaţi-vă Domnului ca să nu mai fie tunete şi piatră; şi vă voi lăsa să plecaţi şi nu veţi mai fi opriţi.”


• 29  
  Moise i-a zis: „Când voi ieşi din cetate, voi ridica mâinile spre Domnul, tunetele vor înceta şi nu va mai bate piatra, ca să ştii că al Domnului este pământul!


• 30  
  Dar ştiu că tu şi slujitorii tăi tot nu vă veţi teme de Domnul Dumnezeu.”


• 31  
  Inul şi orzul se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare;


• 32  
  grâul şi ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau târzii.


• 33  
  Moise a plecat de la faraon şi a ieşit afară din cetate; şi-a ridicat mâinile spre Domnul, tunetele şi piatra au încetat şi n-a mai căzut ploaia pe pământ.


• 34  
  Faraon, văzând că ploaia, piatra şi tunetele încetaseră, n-a contenit să păcătuiască şi şi-a împietrit inima, el şi slujitorii lui.


• 35  
  Lui faraon i s-a împietrit inima şi n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.