Exodul, Capitolul 23
-
Legi privitoare la dreptate.
1Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate. Să nu te uneşti cu cel rău, ca să faci o mărturisire mincinoasă pentru el. -
2
Să nu te iei după mulţime ca să faci rău; şi la judecată să nu mărturiseşti trecând de partea celor mulţi, ca să abaţi dreptatea.
-
3
Să nu părtineşti pe sărac la judecată.
-
4
Dacă întâlneşti boul vrăjmaşului tău sau măgarul lui rătăcit, să i-l aduci acasă.
-
5
Dacă vezi măgarul vrăjmaşului tău căzut sub povara lui, să nu treci pe lângă el, ci să-i ajuţi să ia povara de pe măgar.
-
6
La judecată, să nu te atingi de dreptul săracului.
-
7
Fereşte-te de o învinuire nedreaptă şi să nu omori pe cel nevinovat şi pe cel drept; căci nu voi ierta pe cel vinovat.
-
8
Să nu primeşti daruri; căci darurile orbesc pe cei ce au ochii deschişi şi sucesc hotărârile celor drepţi.
-
9
Să nu asupreşti pe străin; ştiţi ce simte străinul, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.
-
Dragostea de aproapele.
10Timp de şase ani să semeni pământul şi să-i strângi rodul. -
11
Dar în al şaptelea, să-i dai răgaz şi să-l laşi să se odihnească; din rodul lui să mănânce săracii poporului tău, iar ce va mai rămâne, să mănânce fiarele de pe câmp. Tot aşa să faci cu via şi măslinii tăi.
-
12
Timp de şase zile, să-ţi faci lucrul. Dar în ziua a şaptea să te odihneşti, pentru ca boul şi măgarul tău să aibă odihnă, pentru ca fiul roabei tale şi străinul să aibă răgaz şi să răsufle.
-
13
Să păziţi tot ce v-am spus şi să nu rostiţi numele altor dumnezei: numele lor să nu se audă ieşind din gura voastră.
-
Păzirea sărbătorilor.
14De trei ori pe an, să prăznuieşti sărbători în cinstea Mea. -
15
Să ţii sărbătoarea Azimelor; timp de şapte zile, la vremea hotărâtă, în luna spicelor, să mănânci azime, cum ţi-am poruncit; căci în luna aceasta ai ieşit din Egipt; şi să nu vii cu mâinile goale înaintea Mea.
-
16
Să ţii sărbătoarea secerişului, a celor dintâi roade din munca ta, din ceea ce vei semăna pe câmp; şi să ţii sărbătoarea strângerii roadelor, la sfârşitul anului, când vei strânge de pe câmp rodul muncii tale.
-
17
De trei ori pe an toată partea bărbătească să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeu.
-
18
Să n-aduci cu pâine dospită sângele jertfei Mele; şi grăsimea praznicului Meu să nu rămână toată noaptea până dimineaţa.
-
19
Să aduci în Casa Domnului Dumnezeului tău pârga celor dintâi roade ale pământului. Să nu fierbi un ied în laptele mamei lui.
-
Dumnezeu izgoneşte pe Cananiţi.
20Iată, Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum şi să te ducă în locul pe care l-am pregătit. -
21
Fii cu ochii în patru înaintea Lui şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El.
-
22
Dar dacă vei asculta glasul Lui şi dacă vei face tot ce-ţi voi spune, Eu voi fi vrăjmaşul vrăjmaşilor tăi şi potrivnicul potrivnicilor tăi.
-
23
Îngerul Meu va merge înaintea ta şi te va duce la amoriţi, hetiţi, fereziţi, canaaniţi, heviţi şi iebusiţi, şi-i voi nimici.
-
24
Să nu te închini înaintea dumnezeilor lor şi să nu le slujeşti; să nu te iei după popoarele acestea, în purtarea lor, ci să le nimiceşti cu desăvârşire şi să le dărâmi capiştile.
-
25
Voi să slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvânta pâinea şi apele, şi voi îndepărta boala din mijlocul tău.
-
26
Nu va fi în ţara ta nici femeie care să-şi lepede copilul, nici femeie stearpă. Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin.
-
27
Voi trimite groaza Mea înaintea ta, voi pune pe fugă pe toate popoarele la care vei ajunge şi voi face ca toţi vrăjmaşii tăi să dea dosul înaintea ta.
-
28
Voi trimite viespii bondăreşti înaintea ta şi vor izgoni dinaintea ta pe heviţi, canaaniţi şi hetiţi.
-
29
Nu-i voi izgoni într-un singur an dinaintea ta, pentru ca ţara să n-ajungă un pustiu şi să nu se înmulţească împotriva ta fiarele de pe câmp.
-
30
Ci le voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta, până vei creşte la număr şi vei putea să intri în stăpânirea ţării.
-
31
Îţi voi întinde hotarele de la Marea Roşie până la marea filistenilor, şi de la pustiu până la Râu. Căci voi da în mâinile voastre pe locuitorii ţării şi-i vei izgoni dinaintea ta.
-
32
Să nu faci legământ cu ei, nici cu dumnezeii lor.
-
33
Ei să nu locuiască în ţara ta, ca să nu te facă să păcătuieşti împotriva Mea; căci atunci ai sluji dumnezeilor lor, şi aceasta ar fi o cursă pentru tine.”