Judecatorii, Capitolul 8
-
Cearta cu bărbaţii lui Efraim.
1Bărbaţii lui Efraim au zis lui Ghedeon: „Ce înseamnă felul acesta de purtare faţă de noi? Pentru ce nu ne-ai chemat, când ai plecat să te lupţi împotriva lui Madian?” Şi au avut o mare ceartă cu el. -
2
Ghedeon le-a răspuns: „Ce-am făcut eu pe lângă voi? Oare nu face mai mult culesul ciorchinilor rămaşi în via lui Efraim decât culesul întregii vii a lui Abiezer?
-
3
În mâinile voastre a dat Dumnezeu pe căpeteniile lui Madian: Oreb şi Zeeb. Ce-am putut face eu deci pe lângă voi?” După ce le-a vorbit astfel, li s-a potolit mânia.
-
Urmărirea vrăjmaşului dincolo.
4Ghedeon a ajuns la Iordan şi l-a trecut, el şi cei trei sute de oameni care erau cu el, obosiţi, dar urmărind mereu pe vrăjmaş. -
5
El a zis celor din Sucot: „Daţi, vă rog, câteva pâini poporului care mă însoţeşte, căci sunt obosiţi şi sunt în urmărirea lui Zebah şi Ţalmuna, împăraţii Madianului.”
-
6
Căpeteniile din Sucot au răspuns: „Este oare mâna lui Zebah şi Ţalmuna în stăpânirea ta, ca să dăm pâine oştirii tale?”
-
7
Şi Ghedeon a zis: „Ei bine! După ce Domnul va da în mâinile noastre pe Zebah şi pe Ţalmuna, vă voi scărpina carnea cu spini din pustiu şi cu mărăcini.”
-
8
De acolo s-a suit la Penuel şi a făcut celor din Penuel aceeaşi rugăminte. Ei i-au răspuns cum îi răspunseseră cei din Sucot.
-
9
Şi a zis şi celor din Penuel: „Când mă voi întoarce în pace, voi dărâma turnul acesta.”
-
10
Zebah şi Ţalmuna erau la Carcor împreună cu oştirea lor de aproape cincisprezece mii de oameni; toţi cei ce mai rămăseseră din toată oştirea fiilor răsăritului: o sută douăzeci de mii de oameni care scoteau sabia fuseseră ucişi.
-
11
Ghedeon s-a suit pe drumul celor ce locuiesc în corturi, la răsărit de Nobah şi de Iogbeha, şi a bătut oştirea care se credea la adăpost.
-
12
Zebah şi Ţalmuna au luat fuga; Ghedeon i-a urmărit, a prins pe cei doi împăraţi ai Madianului, Zebah şi Ţalmuna, şi a pus pe fugă toată oştirea.
-
13
Ghedeon, fiul lui Ioas, s-a întors de la luptă prin suişul Heres.
-
14
A prins dintre cei din Sucot un tânăr pe care l-a întrebat, şi care i-a dat în scris numele căpeteniilor şi bătrânilor din Sucot; erau şaptezeci şi şapte de bărbaţi.
-
15
Apoi a venit la cei din Sucot şi a zis: „Iată pe Zebah şi Ţalmuna pentru care m-aţi batjocorit, zicând: „Oare mâna lui Zebah şi Ţalmuna este în stăpânirea ta, ca să dăm pâine oamenilor tăi obosiţi?”
-
16
Şi a luat pe bătrânii cetăţii şi a pedepsit pe oamenii din Sucot cu spini din pustiu şi cu mărăcini.
-
17
A dărâmat şi turnul din Penuel şi a ucis pe oamenii cetăţii.
-
18
El a zis lui Zebah şi lui Ţalmuna: „Cum erau oamenii pe care i-aţi ucis la Tabor?” Ei au răspuns: „Erau ca tine, fiecare avea înfăţişarea unui fiu de împărat.”
-
19
El a zis: „Erau fraţii mei, fiii mamei mele. Viu este Domnul că, dacă i-aţi fi lăsat cu viaţă, nu v-aş ucide.”
-
20
Şi a zis lui Ieter, întâiul lui născut: „Scoală-te şi ucide-i!” Dar tânărul nu şi-a scos sabia, pentru că-i era teamă, căci era încă un copil.
-
21
Zebah şi Ţalmuna au zis: „Scoală-te tu însuţi şi ucide-ne. Căci cum e omul, aşa e şi puterea lui.” Şi Ghedeon s-a sculat şi a ucis pe Zebah şi Ţalmuna. A luat apoi lunişoarele de la gâtul cămilelor lor.
-
Moartea lui Ghedeon.
22Bărbaţii lui Israel au zis lui Ghedeon: „Domneşte peste noi, tu şi fiul tău, şi fiul fiului tău, căci ne-ai izbăvit din mâna lui Madian.” -
23
Ghedeon le-a zis: „Eu nu voi domni peste voi, nici fiii mei nu vor domni peste voi, ci Domnul va domni peste voi.”
-
24
Ghedeon le-a zis: „Am să vă fac o rugăminte: daţi-mi fiecare verigile de nas pe care le-aţi luat ca pradă.” – Vrăjmaşii aveau verigi de aur, căci erau ismaeliţi. –
-
25
Ei au zis: „Ţi le vom da cu plăcere.” Şi au întins o manta, pe care a aruncat fiecare verigile pe care le prădase.
-
26
Greutatea verigilor de aur, pe care le-a cerut Ghedeon, a fost de o mie şapte sute de sicli de aur, afară de lunişoare, de cerceii de aur şi hainele de purpură, pe care le purtau împăraţii Madianului, şi afară de lănţişoarele de la gâtul cămilelor lor.
-
27
Ghedeon a făcut din ele un efod şi l-a pus în cetatea lui, la Ofra, unde a ajuns o pricină de curvie pentru tot Israelul; şi a fost o cursă pentru Ghedeon şi pentru casa lui.
-
28
Madianul a fost smerit înaintea copiilor lui Israel şi n-a mai ridicat capul. Şi ţara a avut odihnă patruzeci de ani, în timpul vieţii lui Ghedeon.
-
29
Ierubaal, fiul lui Ioas, s-a întors şi a locuit în casa lui.
-
30
Ghedeon a avut şaptezeci de fii, ieşiţi din el, căci a avut mai multe neveste.
-
31
Ţiitoarea lui, care era la Sihem, i-a născut de asemenea un fiu, căruia i-au pus numele Abimelec.
-
32
Ghedeon, fiul lui Ioas, a murit după o bătrâneţe fericită; şi a fost îngropat în mormântul tatălui său, Ioas, la Ofra, care era a familiei lui Abiezer.
-
Israeliţii se închină iarăşi la idoli.
33După moartea lui Ghedeon, copiii lui Israel au început iarăşi să curvească cu Baalii şi au luat pe Baal-Berit ca dumnezeu al lor. -
34
Copiii lui Israel nu şi-au adus aminte de Domnul Dumnezeul lor care-i izbăvise din mâna tuturor vrăjmaşilor care-i înconjurau.
-
35
Şi n-au ţinut la casa lui Ierubaal, a lui Ghedeon, după tot binele pe care-l făcuse el lui Israel.