Judecatorii, Capitolul 6
-
Apăsarea Madianiţilor.
1Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat în mâinile lui Madian, timp de şapte ani. -
2
Mâna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel. Ca să scape de Madian, copiii lui Israel fugeau în văgăunile munţilor, în peşteri şi pe stânci întărite.
-
3
După ce semăna Israel, Madian se suia cu Amalec şi fiii răsăritului şi porneau împotriva lui.
-
4
Tăbărau în faţa lui, nimiceau roadele ţării până spre Gaza; şi nu lăsau în Israel nici merinde, nici oi, nici boi, nici măgari.
-
5
Căci se suiau împreună cu turmele şi corturile lor, soseau ca o mulţime de lăcuste, erau fără număr, ei şi cămilele lor, şi veneau în ţară ca s-o pustiască.
-
6
Israel a ajuns foarte nenorocit din pricina lui Madian, şi copiii lui Israel au strigat către Domnul.
-
7
Când copiii lui Israel au strigat către Domnul din pricina lui Madian,
-
8
Domnul a trimis copiilor lui Israel un proroc. El le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Eu v-am scos din Egipt, Eu v-am scos din casa robiei.
-
9
V-am scăpat din mâna egiptenilor şi din mâna tuturor celor ce vă apăsau; i-am izgonit dinaintea voastră şi v-am dat vouă ţara lor.
-
10
V-am zis: „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; să nu vă temeţi de dumnezeii amoriţilor, în a căror ţară locuiţi.” Dar voi n-aţi ascultat glasul Meu.”
-
Ghedeon.
11Apoi a venit Îngerul Domnului şi S-a aşezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer. Ghedeon, fiul său, bătea grâu în teasc ca să-l ascundă de Madian. -
12
Îngerul Domnului i S-a arătat şi i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!”
-
13
Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Şi unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinţii noştri când spun: „Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?” Acum Domnul ne părăseşte şi ne dă în mâinile lui Madian!”
-
14
Domnul S-a uitat la el şi a zis: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?”
-
15
Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.”
-
16
Domnul i-a zis: „Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian ca pe un singur om.”
-
17
Ghedeon I-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, dă-mi un semn ca să-mi arăţi că Tu îmi vorbeşti.
-
18
Nu Te depărta de aici până mă voi întoarce la Tine, să-mi aduc darul şi să-l pun înaintea Ta.” Şi Domnul a zis: „Voi rămâne până te vei întoarce.”
-
19
Ghedeon a intrat în casă, a pregătit un ied şi a făcut azime dintr-o efă de făină. A pus carnea într-un coş, şi zeama a turnat-o într-o oală, le-a adus sub stejar şi I le-a pus înainte.
-
20
Îngerul lui Dumnezeu i-a zis: „Ia carnea şi azimele, pune-le pe stânca aceasta şi varsă zeama.” Şi el a făcut aşa.
-
21
Îngerul Domnului a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână şi a atins carnea şi azimele. Atunci, s-a ridicat din stâncă un foc care a mistuit carnea şi azimele. Şi Îngerul Domnului S-a făcut nevăzut dinaintea lui.
-
22
Ghedeon, văzând că fusese Îngerul Domnului, a zis: „Vai de mine, Stăpâne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului faţă-n faţă.”
-
23
Şi Domnul i-a zis: „Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri.”
-
24
Ghedeon a zidit acolo un altar Domnului şi i-a pus numele „Domnul păcii”: altarul aceasta este şi astăzi la Ofra, care era a familiei lui Abiezer.
-
Dărâmarea altarului lui Baal.
25În aceeaşi noapte, Domnul a zis lui Ghedeon: „Ia viţelul tatălui tău şi un alt taur de şapte ani. Dărâmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău, şi taie parul închinat Astarteii, care este deasupra. -
26
Să zideşti apoi şi să întocmeşti, pe vârful acestei stânci, un altar Domnului Dumnezeului tău. Să iei taurul al doilea şi să aduci o ardere de tot, cu lemnul din stâlpul idolului pe care-l vei tăia.”
-
27
Ghedeon a luat zece oameni dintre slujitorii lui şi a făcut ce spusese Domnul; dar, fiindcă se temea de casa tatălui său şi de oamenii din cetate, a făcut lucrul acesta noaptea, nu ziua.
-
28
Când s-au sculat oamenii din cetate dis-de-dimineaţă, iată că altarul lui Baal era dărâmat, parul închinat idolului deasupra lui era tăiat; şi al doilea taur era adus ca ardere de tot pe altarul care fusese zidit.
-
29
Ei şi-au zis unul altuia: „Cine a făcut lucrul acesta?” Şi au întrebat şi au făcut cercetări. Li s-a spus: „Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut lucrul acesta.”
-
30
Atunci oamenii din cetate au zis lui Ioas: „Scoate pe fiul tău, ca să moară, căci a dărâmat altarul lui Baal şi a tăiat parul sfânt care era deasupra lui.”
-
31
Ioas a răspuns tuturor celor ce s-au înfăţişat înaintea lui: „Oare datoria voastră este să apăraţi pe Baal? Voi trebuie să-i veniţi în ajutor? Oricine va lua apărarea lui Baal să moară până dimineaţă. Dacă Baal este un dumnezeu, să-şi apere el pricina, fiindcă i-au dărâmat altarul.”
-
32
În ziua aceea au pus lui Ghedeon numele Ierubaal căci au zis ei: „Apere-se Baal împotriva lui, fiindcă i-a dărâmat altarul.”
-
33
Tot Madianul, Amalec şi fiii răsăritului, s-au strâns împreună, au trecut Iordanul şi au tăbărât în valea Izreel.
-
34
Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului; a sunat din trâmbiţă, şi Abiezer a fost chemat ca să meargă după el.
-
35
A trimis soli în tot Manase, care de asemenea a fost chemat să meargă după el. A trimis soli în Aşer, în Zabulon şi în Neftali, care s-au suit să le iasă înainte.
-
Semnul cu lâna.
36Ghedeon a zis lui Dumnezeu: „Dacă vrei să izbăveşti pe Israel prin mâna mea, cum ai spus, -
37
iată, voi pune un val de lână în arie; dacă numai lâna va fi acoperită de rouă, şi tot pământul va rămâne uscat, voi cunoaşte că vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus.”
-
38
Şi aşa s-a întâmplat. În ziua următoare, el s-a sculat dis-de-dimineaţă, a stors lâna şi a scos roua din ea, care a dat un pahar plin cu apă.
-
39
Ghedeon a zis lui Dumnezeu: „Să nu Te aprinzi de mânie împotriva mea, şi nu voi mai vorbi decât de data aceasta. Aş vrea numai să mai fac o încercare cu lâna: numai lâna să rămână uscată, şi tot pământul să se acopere cu rouă.”
-
40
Şi Dumnezeu a făcut aşa în noaptea aceea. Numai lâna a rămas uscată, şi tot pământul s-a acoperit cu rouă.