Ezechiel, Capitolul 1

• Chemarea lui Ezechiel.

  1  
  În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe când eram între prinşii de război de la râul Chebar, s-au deschis cerurile şi am avut vedenii dumnezeieşti.


• 2  
  În a cincea zi a lunii – era în anul al cincilea al robiei împăratului Ioiachin –


• 3  
  cuvântul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în ţara haldeilor, lângă râul Chebar; şi acolo a venit mâna Domnului peste el.


• 4  
  M-am uitat şi iată că a venit de la miazănoapte un vânt năprasnic, un nor gros şi un snop de foc care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieşea din mijlocul focului.


• 5  
  Tot în mijloc se mai vedeau patru făpturi vii a căror înfăţişare avea o asemănare omenească.


• 6  
  Fiecare din ele avea patru feţe şi fiecare avea patru aripi.


• 7  
  Picioarele lor erau drepte, şi talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui viţel şi scânteiau ca nişte aramă lustruită.


• 8  
  Sub aripi, de cele patru părţi ale lor, aveau nişte mâini de om; şi toate patru aveau feţe şi aripi.


• 9  
  Aripile lor erau prinse una de alta. Şi când mergeau, nu se întorceau în nicio parte, ci fiecare mergea drept înainte.


• 10  
  Cât despre chipul feţelor lor era aşa: înainte, toate aveau o faţă de om; la dreapta lor, toate patru aveau câte o faţă de leu; la stânga lor, toate patru aveau câte o faţă de bou; iar înapoi, toate patru aveau câte o faţă de vultur.


• 11  
  Aripile fiecăreia erau întinse în sus, aşa că două din aripile lor ajungeau până la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile.


• 12  
  Fiecare mergea drept înainte, şi anume încotro le mâna duhul să meargă, într-acolo mergeau; iar în mersul lor nu se întorceau în nicio parte.


• 13  
  În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca nişte cărbuni de foc aprinşi care ardeau; şi ceva ca nişte făclii umbla încoace şi încolo printre aceste făpturi vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare, şi din el ieşeau fulgere.


• 14  
  Făpturile vii însă, când alergau şi se întorceau, erau ca fulgerul.


• 15  
  Mă uitam la aceste făpturi vii şi iată că pe pământ, afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru feţe ale lor.


• 16  
  Înfăţişarea acestor roţi şi materialul din care erau făcute păreau de crisolit, şi toate patru aveau aceeaşi întocmire. Înfăţişarea şi alcătuirea lor erau de aşa fel încât fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roţi.


• 17  
  Când mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor şi nu se întorceau deloc în mersul lor.


• 18  
  Aveau nişte obezi de o înălţime înspăimântătoare, şi pe obezile lor cele patru roţi erau pline cu ochi de jur împrejur.


• 19  
  Când mergeau făpturile vii, mergeau şi roţile pe lângă ele; şi când se ridicau făpturile vii de la pământ, se ridicau şi roţile.


• 20  
  Unde le mâna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro voia duhul; şi împreună cu ele se ridicau şi roţile, căci duhul făpturilor vii era în roţi.


• 21  
  Când mergeau făpturile vii, mergeau şi roţile; când se opreau ele, se opreau şi roţile; când se ridicau de pe pământ, se ridicau şi roţile; căci duhul făpturilor vii era în roţi.


• 22  
  Deasupra capetelor făpturilor vii era ceva ca o întindere a cerului care semăna cu cristalul strălucitor şi se întindea în aer, sus peste capetele lor.


• 23  
  Sub cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, şi mai aveau fiecare câte două aripi care le acopereau trupurile.


• 24  
  Când umblau, am auzit vâjâitul aripilor lor ca vâjâitul unor ape mari şi ca glasul Celui Atotputernic. Când mergeau, era un vuiet gălăgios ca al unei oştiri; iar când se opreau, îşi lăsau aripile în jos.


• 25  
  Şi venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor; iar când se opreau, îşi lăsau aripile în jos.


• 26  
  Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care şedea pe el.


• 27  
  Am mai văzut iarăşi o lucire de aramă lustruită ca nişte foc, înăuntrul căruia era omul acesta şi care strălucea de jur împrejur; de la chipul rinichilor lui până sus, şi de la chipul rinichilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc, şi de jur împrejur era înconjurat cu o lumină strălucitoare.


• 28  
  Ca înfăţişarea curcubeului care stă în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu faţa la pământ şi am auzit glasul Unuia care vorbea.