2 Samuel, Capitolul 8
-
Biruinţele lui David.
1După aceea, David a bătut pe filisteni şi i-a smerit şi a luat din mâna filistenilor cârmuirea capitalei lor. -
2
A bătut pe moabiţi şi i-a măsurat cu o frânghie, punându-i să se culce la pământ; a măsurat două frânghii ca să-i omoare, şi o frânghie plină ca să-i lase vii. Şi moabiţii au fost supuşi lui David şi i-au plătit un bir.
-
3
David a bătut pe Hadadezer, fiul lui Rehob, împăratul din Ţoba, când s-a dus să-şi aşeze iarăşi stăpânirea peste râul Eufrat.
-
4
David i-a luat o mie şapte sute de călăreţi şi douăzeci de mii de pedeştri; a tăiat vinele cailor de trăsură şi n-a păstrat cai decât pentru o sută de care.
-
5
Sirienii din Damasc au venit în ajutorul lui Hadadezer, împăratul din Ţoba, şi David a ucis douăzeci şi două de mii de sirieni.
-
6
David a pus strajă în Siria Damascului. Şi sirienii au fost supuşi lui David şi i-au plătit un bir. Domnul ocrotea pe David oriunde se ducea.
-
7
Şi David a luat scuturile de aur, pe care le aveau slujitorii lui Hadadezer, şi le-a adus la Ierusalim.
-
8
Împăratul David a mai luat multă aramă din Betah şi din Berotai, cetăţile lui Hadadezer.
-
9
Toi, împăratul Hamatului, a auzit că David bătuse toată oştirea lui Hadadezer
-
10
şi a trimis pe fiul său Ioram la împăratul David, ca să-i ureze de bine şi să-l laude că a pornit lupta împotriva lui Hadadezer şi că l-a bătut. Căci Toi era în război cu Hadadezer. Ioram a adus vase de argint, vase de aur şi vase de aramă.
-
11
Împăratul David le-a închinat Domnului, cum închinase şi argintul şi aurul luat de la toate neamurile pe care le biruise,
-
12
din Siria, din Moab, de la fiii lui Amon, de la filisteni, de la Amalec şi din prada de la Hadadezer, fiul lui Rehob, împăratul din Ţoba.
-
13
La întoarcerea de la biruinţa lui asupra sirienilor, David şi-a făcut iarăşi un nume, bătând în Valea Sării optsprezece mii de edomiţi.
-
14
A pus străji în Edom, a pus străji în tot Edomul. Şi tot Edomul a fost supus lui David. Domnul ocrotea pe David pretutindeni pe unde mergea.
-
Înalţi slujbaşi ai lui David.
15David a împărăţit peste Israel şi făcea judecată şi dreptate la tot poporul lui. -
16
Ioab, fiul Ţeruiei, era mai mare peste oştire; Iosafat, fiul lui Ahilud, era mai mare peste scriitori;
-
17
Ţadoc, fiul lui Ahitub, şi Ahimelec, fiul lui Abiatar, erau preoţi; Seraia era logofăt;
-
18
Benaia, fiul lui Iehoiada, era căpetenia cheretiţilor şi a peletiţilor; şi fiii lui David erau mari dregători.