2 Samuel, Capitolul 22
-
Cântarea lui David.
1David a îndreptat către Domnul cuvintele acestei cântări, după ce Domnul l-a izbăvit din mâna tuturor vrăjmaşilor lui şi din mâna lui Saul. -
2
El a zis: „Domnul este stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu.
-
3
Dumnezeu este stânca mea, la care găsesc un adăpost, scutul meu şi puterea care mă mântuieşte, turnul meu cel înalt şi scăparea mea. Mântuitorule! Tu mă scapi de silnicie.
-
4
Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei.
-
5
Căci valurile morţii mă înconjuraseră, şuvoaiele nimicirii mă înspăimântaseră;
-
6
legăturile mormântului mă înconjuraseră, laţurile morţii mă prinseseră.
-
7
În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, am chemat pe Dumnezeul meu; din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns la urechile Lui.
-
8
Atunci pământul s-a cutremurat şi s-a clătinat, temeliile cerului s-au mişcat şi s-au zguduit, pentru că El Se mâniase.
-
9
Fum se ridica din nările Lui, şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţâşneau din ea.
-
10
A plecat cerurile şi S-a coborât: un nor gros era sub picioarele Lui.
-
11
Călărea pe un heruvim şi zbura, venea pe aripile vântului;
-
12
era înconjurat cu întunericul ca şi cu un cort, era înconjurat cu grămezi de ape şi cu nori întunecoşi.
-
13
Din strălucirea care era înaintea Lui scânteiau cărbuni de foc.
-
14
Domnul a tunat din ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul;
-
15
a aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a aruncat fulgerul şi i-a pus pe fugă.
-
16
Fundul mării s-a văzut, temeliile lumii au fost descoperite de mustrarea Domnului, de vuietul suflării nărilor Lui.
-
17
El Şi-a întins mâna de sus din înălţime, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari;
-
18
m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei care erau mai tari decât mine.
-
19
Ei mă prinseseră în ziua strâmtorării mele, dar Domnul a fost sprijinitorul meu,
-
20
El m-a scos la loc larg. El m-a mântuit pentru că mă iubeşte.
-
21
Domnul mi-a răsplătit după nevinovăţia mea, mi-a făcut după curăţia mâinilor mele;
-
22
căci am păzit căile Domnului, nu m-am făcut vinovat faţă de Dumnezeul meu.
-
23
Toate poruncile Lui au fost înaintea mea, şi nu m-am depărtat de la legile Lui.
-
24
Am fost fără vină înaintea Lui, m-am păzit de fărădelegea mea.
-
25
De aceea Domnul mi-a răsplătit nevinovăţia mea, după curăţia mea înaintea Lui.
-
26
Cu cel bun Tu eşti bun, cu omul drept Te porţi după dreptate,
-
27
cu cel curat eşti curat, cu cel îndărătnic Te porţi după îndărătnicia lui.
-
28
Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte, şi cu privirea Ta cobori pe cei mândri.
-
29
Da, Tu eşti lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu.
-
30
Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste zid.
-
31
Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, cuvântul Domnului este curăţat; El este un scut pentru toţi cei ce caută adăpost în El.
-
32
Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul? Şi cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?
-
33
Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare şi El mă călăuzeşte pe calea cea dreaptă.
-
34
El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor şi El mă aşază pe locurile mele cele înalte.
-
35
Îmi deprinde mâinile la luptă, şi braţele mele întind arcul de aramă.
-
36
Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, şi ajung mare prin bunătatea Ta.
-
37
Lărgeşti drumul sub paşii mei, şi picioarele mele nu se clatină.
-
38
Urmăresc pe vrăjmaşii mei şi-i nimicesc, nu mă întorc până nu-i nimicesc.
-
39
Îi nimicesc, îi zdrobesc, de nu se mai scoală; cad sub picioarele mele.
-
40
Tu mă încingi cu putere pentru luptă, răpui sub mine pe potrivnicii mei.
-
41
Faci pe vrăjmaşii mei să dea dosul înaintea mea, şi nimicesc pe cei ce mă urăsc.
-
42
Se uită în jurul lor, şi nu-i cine să-i scape. Strigă către Domnul, dar nu le răspunde!
-
43
Îi pisez ca pulberea pământului, îi zdrobesc, îi calc în picioare, ca noroiul de pe uliţe.
-
44
Mă scapi din neînţelegerile poporului meu; mă păstrezi drept căpetenie a neamurilor; un popor pe care nu-l cunoşteam îmi este supus.
-
45
Fiii străinului mă linguşesc; mă ascultă la cea dintâi poruncă.
-
46
Fiii străinului leşină de la inimă, tremură când ies afară din cetăţuie.
-
47
Trăiască Domnul şi binecuvântată să fie Stânca mea! Înălţat să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii mele,
-
48
Dumnezeu, care este Răzbunătorul meu, care-mi supune popoarele
-
49
şi care mă face să scap de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi mai presus de potrivnicii mei, mă izbăveşti de omul asupritor.
-
50
De aceea Te voi lăuda printre neamuri, Doamne! Şi voi cânta spre slava Numelui Tău.
-
51
El dă mari izbăviri împăratului Său şi arată milă unsului Său: lui David şi seminţei lui, pentru totdeauna.”