Romani, Capitolul 7

• Creştinul izbăvit de Lege.

  1  
  Nu ştiţi, fraţilor – căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea – că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte el?


• 2  
  Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei.


• 3  
  Dacă deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul.


• 4  
  Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.


• 5  
  Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau în mădularele noastre şi ne făceau să aducem roade pentru moarte.


• 6  
  Dar acum, am fost izbăviţi de Lege şi suntem morţi faţă de Legea aceasta care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.



• Legea dă cunoştinţa păcatului.

  7  
  Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!”


• 8  
  Apoi păcatul a luat prilejul şi a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort.


• 9  
  Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar, când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.


• 10  
  Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea.


• 11  
  Pentru că păcatul a luat prilejul, prin ea m-a amăgit, şi prin însăşi porunca aceasta m-a lovit cu moartea.


• 12  
  Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.


• 13  
  Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.



• Lupta firii pământeşti împotriva duhului.

  14  
  Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească; dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.


• 15  
  Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.


• 16  
  Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.


• 17  
  Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.


• 18  
  Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.


• 19  
  Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!


• 20  
  Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.


• 21  
  Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.


• 22  
  Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu;


• 23  
  dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele.


• 24  
  O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…?


• 25  
  Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel, dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească slujesc legii păcatului.