Plangerile lui Ieremia, Capitolul 4

• Plângere asupra soartei poporului.

  1  
  Vai! cum s-a înnegrit aurul şi cum s-a schimbat aurul cel curat! Cum s-au risipit pietrele Sfântului Locaş pe la toate colţurile uliţelor!


• 2  
  Cum sunt priviţi acum fiii Sionului, cei aleşi şi preţuiţi ca aurul curat altădată, cum sunt priviţi acum, vai! Ca nişte vase de pământ şi ca o lucrare făcută de mâinile olarului!


• 3  
  Chiar şi şacalii îşi apleacă ţâţa şi dau să sugă puilor lor; dar fiica poporului meu a ajuns fără milă ca struţii din pustiu.


• 4  
  Limba sugarului i se lipeşte de cerul gurii, uscată de sete; copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o dă.


• 5  
  Cei ce se hrăneau cu bucate alese leşină pe uliţe. Cei ce fuseseră crescuţi în purpură se bucură acum de o grămadă de gunoi!


• 6  
  Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost nimicită într-o clipă fără să fi pus cineva mâna pe ea.


• 7  
  Voievozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele; trupul le era mai roşu decât mărgeanul; faţa le era ca safirul.


• 8  
  Dar acum, înfăţişarea le este mai negricioasă decât funinginea; aşa că nu mai sunt cunoscuţi pe uliţe, pielea le este lipită de oase, uscată ca lemnul.


• 9  
  Cei ce pier ucişi de sabie sunt mai fericiţi decât cei ce pier de foame, care cad sleiţi de puteri din lipsa roadelor câmpului!


• 10  
  Femeile, cu toată mila lor, îşi fierb copiii, care le slujesc ca hrană, în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu.


• 11  
  Domnul Şi-a sleit urgia, Şi-a vărsat mânia aprinsă; a aprins în Sion un foc care-i mistuie temeliile.


• 12  
  Împăraţii pământului n-ar fi crezut şi niciunul din locuitorii lumii n-ar fi crezut că potrivnicul care-l împresura are să intre pe porţile Ierusalimului.


• 13  
  Iată roada păcatelor prorocilor săi, a nelegiuirilor preoţilor săi care au vărsat în mijlocul lui sângele celor neprihăniţi!


• 14  
  Rătăceau ca orbii pe uliţe, mânjiţi de sânge, aşa că nimeni nu putea să se atingă de hainele lor.


• 15  
  „Depărtaţi-vă, necuraţilor!”, li se striga, „La o parte, la o parte, nu vă atingeţi de noi!” Când fugeau pribegind încoace şi încolo printre neamuri, se spunea: „Să nu mai locuiască aici!”


• 16  
  În mânia Lui, Domnul i-a împrăştiat şi nu-Şi mai îndreaptă privirile spre ei! Vrăjmaşul n-a căutat la faţa preoţilor, nici n-a avut milă de cei bătrâni.


• 17  
  Şi acolo ni se sfârşeau ochii şi aşteptam zadarnic ajutor! Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam care totuşi nu ne-a izbăvit.


• 18  
  Ne pândeau paşii ca să ne împiedice să mergem pe uliţele noastre; ni se apropia sfârşitul, ni se împliniseră zilele… Da, ne venise sfârşitul!


• 19  
  Prigonitorii noştri erau mai iuţi decât vulturii cerului. Ne-au fugărit pe munţi şi ne-au pândit în pustiu.


• 20  
  Suflarea vieţii noastre, unsul Domnului a fost prins în gropile lor, el, despre care ziceam: „Vom trăi sub umbra lui printre neamuri.” –


• 21  
  Bucură-te şi saltă de bucurie, fiica Edomului care locuieşti în ţara Uţ! Dar şi la tine va trece potirul, şi tu te vei îmbăta şi te vei dezgoli!


• 22  
  Fiica Sionului, nelegiuirea îţi este ispăşită: El nu te va mai trimite în robie. Dar ţie, fiica Edomului, îţi va pedepsi nelegiuirea şi îţi va da pe faţă păcatele. –