Numeri, Capitolul 24
-
1
Balaam a văzut că Domnul găseşte cu cale să binecuvânteze pe Israel şi n-a mai alergat ca în celelalte rânduri la descântece; ci şi-a întors faţa spre pustiu.
-
2
Balaam a ridicat ochii şi a văzut pe Israel tăbărât în corturi, după seminţiile lui. Atunci Duhul lui Dumnezeu a venit peste el.
-
3
Balaam şi-a rostit prorocia şi a zis: „Iată ce zice Balaam, fiul lui Beor, omul cu ochii deschişi,
-
4
cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu, cel ce vede vedenia Celui Atotputernic, cel ce cade cu faţa la pământ şi ai cărui ochi sunt deschişi:
-
5
„Ce frumoase sunt corturile tale, Iacove! Locuinţele tale, Israele!
-
6
Ele se întind ca nişte văi, ca nişte grădini lângă un râu, ca nişte copaci de aloe, pe care i-a sădit Domnul, ca nişte cedri pe lângă ape.
-
7
Apa curge din găleţile lui, şi sămânţa lui este udată de ape mari. Împăratul lui se înalţă mai presus de Agag, şi împărăţia lui ajunge puternică.
-
8
Dumnezeu l-a scos din Egipt, tăria Lui este ca a bivolului pentru el. El nimiceşte neamurile care se ridică împotriva lui, le sfărâmă oasele şi le prăpădeşte cu săgeţile Lui.
-
9
Îndoaie genunchii, se culcă întocmai ca un leu, ca o leoaică: Cine îl va scula? Binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta şi blestemat să fie oricine te va blestema!”
-
10
Balac s-a aprins de mânie împotriva lui Balaam; a bătut din mâini şi a zis lui Balaam: „Eu te-am chemat să-mi blestemi vrăjmaşii, şi iată că de trei ori tu i-ai binecuvântat!
-
11
Fugi acum şi du-te acasă! Spusesem că-ţi voi da cinste, dar Domnul te-a împiedicat s-o primeşti.”
-
12
Balaam a răspuns lui Balac: „Eh! n-am spus eu oare solilor pe care mi i-ai trimis,
-
13
că dacă mi-ar da Balac chiar şi casa lui plină cu argint şi cu aur, tot n-aş putea să fac de la mine însumi nici bine, nici rău împotriva poruncii Domnului, ci voi spune întocmai ce va zice Domnul?
-
14
Şi acum iată că mă duc la poporul meu. Vino, şi-ţi voi vesti ce va face poporul acesta poporului tău în vremurile care vor urma.”
-
Steaua lui Iacov.
15Balaam şi-a rostit prorocia şi a zis: „Aşa zice Balaam, fiul lui Beor, aşa zice omul care are ochii deschişi, -
16
aşa zice cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu, cel ce cunoaşte planurile Celui Preaînalt, cel ce vede vedenia Celui Atotputernic, cel ce cade cu faţa la pământ şi ai cărui ochi sunt deschişi:
-
17
„Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului şi prăpădeşte pe toţi copiii lui Set.
-
18
Se face stăpân pe Edom, se face stăpân pe Seir, vrăjmaşii lui. Israel face fapte mari.
-
19
Cel ce se naşte din Iacov domneşte ca stăpânitor şi pierde pe cei ce scapă din cetăţi.”
-
20
Balaam a văzut pe Amalec şi a rostit următoarea prorocie: „Amalec este cel dintâi dintre neamuri, dar într-o zi va fi nimicit.”
-
21
Balaam a văzut pe cheniţi şi a rostit următoarea prorocie: „Locuinţa ta este tare de tot, şi cuibul tău este pus pe stâncă.
-
22
Dar Cain va fi pustiit, până ce te va lua prins Asur.”
-
23
Balaam a rostit următoarea prorocie: „Vai! Cine va mai putea trăi când va face Dumnezeu acest lucru?
-
24
Dar nişte corăbii vor veni din Chitim, vor smeri pe Asur, vor smeri pe Eber; şi la urmă vor fi nimicite şi ele.”
-
25
Balaam s-a sculat, a plecat şi s-a întors acasă. Balac a plecat şi el acasă.