-
1
Domnul mi-a zis: „Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul acesta. Izgoneşte-l dinaintea Mea, ducă-se!
-
2
Şi dacă-ţi vor zice: „Unde să ne ducem?”, să le răspunzi: „Aşa vorbeşte Domnul: „La moarte, cei sortiţi la moarte, la sabie, cei sortiţi sabiei, la foamete, cei sortiţi foametei, la robie, cei sortiţi robiei!”
-
3
Căci voi trimite împotriva lor patru feluri de nenorociri, zice Domnul: sabia, ca să-i ucidă, câinii, ca să-i sfâşie, păsările cerului şi fiarele pământului, ca să-i mănânce şi să-i nimicească.
-
4
Îi voi face de pomină pentru toate împărăţiile pământului, din pricina lui Manase, fiul lui Ezechia, împăratul lui Iuda, şi pentru tot ce a făcut el în Ierusalim.
-
5
Căci cine să aibă milă de tine, Ierusalime, cine să te plângă? Cine să meargă să te întrebe de sănătate?
-
6
M-ai părăsit, zice Domnul, ai dat înapoi; de aceea Îmi întind mâna împotriva ta şi te nimicesc: sunt sătul de milă.
-
7
Îi vântur cu lopata, la porţile ţării; îi lipsesc de copii, pierd pe poporul Meu, căci nu s-au abătut de la căile lor.
-
8
Văduvele lor sunt mai multe decât boabele de nisip din mare; peste mama tânărului aduc un pustiitor ziua în amiaza mare; fac să cadă deodată peste ea necazul şi groaza.
-
9
Cea care născuse şapte fii tânjeşte, îşi dă sufletul; soarele ei apune când este încă ziuă: este roşie, acoperită de ruşine. Pe cei ce mai rămân îi dau pradă sabiei înaintea vrăjmaşilor lor, zice Domnul.” –
-
10
Vai de mine, mamă, că m-ai născut pe mine, om de ceartă şi de pricină pentru toată ţara! Nu iau cu împrumut, nici nu dau cu împrumut, şi totuşi toţi mă blestemă!”
-
11
Domnul a răspuns: „Da, vei avea un viitor fericit; da, voi sili pe vrăjmaş să te roage la vreme de nenorocire şi la vreme de necaz!
-
12
Poate fierul să frângă fierul de la miazănoapte şi arama?
-
13
Averile şi comorile tale le voi da pradă fără despăgubire, din pricina tuturor păcatelor tale, pe tot ţinutul tău.
-
14
Te voi duce rob la vrăjmaşul tău într-o ţară pe care n-o cunoşti, căci focul mâniei Mele s-a aprins şi arde peste voi!” –
-
15
Tu ştii tot, Doamne! Adu-Ţi aminte de mine, nu mă uita, răzbună-mă pe prigonitorii mei! Nu mă lua, după îndelunga Ta răbdare. Gândeşte-Te că sufăr ocara din pricina Ta!
-
16
Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne Dumnezeul oştirilor!
-
17
N-am şezut în adunarea celor ce petrec, ca să mă înveselesc cu ei: de frica puterii Tale, am stat singur la o parte, căci mă umplusem de mânie.
-
18
Pentru ce nu mai conteneşte suferinţa mea? Pentru ce mă ustură rana şi nu vrea să se vindece? Să fii Tu pentru mine ca un izvor înşelător, ca o apă care seacă? –
-
19
De aceea aşa vorbeşte Domnul: „Dacă te vei lipi iarăşi de Mine, îţi voi răspunde iarăşi, şi vei sta înaintea Mea; dacă vei despărţi ce este de preţ de ce este fără preţ, vei fi ca gura Mea. Ei să se întoarcă la tine, nu tu să te întorci la ei!
-
20
Te voi face pentru poporul acesta ca un zid tare de aramă; ei se vor război cu tine, dar nu te vor birui; căci Eu voi fi cu tine ca să te scap şi să te izbăvesc, zice Domnul.
-
21
Te voi izbăvi din mâna celor răi şi te voi scăpa din mâna asupritorilor.”