1 Cronici, Capitolul 18
-
Biruinţele lui David.
1După aceea, David a bătut pe filisteni şi i-a smerit, şi a luat din mâna filistenilor Gatul şi satele lui. -
2
A bătut pe moabiţi, şi moabiţii au fost supuşi lui David şi i-au plătit un bir.
-
3
David a bătut pe Hadarezer, împăratul Ţobei, spre Hamat, când s-a dus să-şi aşeze stăpânirea peste râul Eufratului.
-
4
David i-a luat o mie de care, şapte mii de călăreţi şi douăzeci de mii de pedestraşi; a tăiat vinele tuturor cailor de trăsuri şi n-a păstrat decât o sută de care.
-
5
Sirienii din Damasc au venit în ajutorul lui Hadarezer, împăratul Ţobei, şi David a bătut douăzeci şi două de mii de sirieni.
-
6
David a pus o strajă de oşti în Siria Damascului. Şi sirienii au fost supuşi lui David şi i-au plătit bir. Domnul ocrotea pe David oriunde mergea.
-
7
Şi David a luat scuturile de aur pe care le aveau slujitorii lui Hadarezer şi le-a adus la Ierusalim.
-
8
David a mai luat multă aramă din Tibhat şi din Cun, cetăţile lui Hadarezer. Solomon a făcut din ea marea de aramă, stâlpii şi uneltele de aramă.
-
9
Tohu, împăratul Hamatului, a auzit că David bătuse toată oştirea lui Hadarezer, împăratul Ţobei,
-
10
şi a trimis pe fiul său Hadoram la împăratul David să-i ureze de bine şi să-l laude că a luptat împotriva lui Hadarezer şi l-a bătut. Căci Tohu era în război cu Hadarezer. A trimis de asemenea tot felul de vase de aur, de argint şi de aramă.
-
11
Împăratul David le-a închinat Domnului, împreună cu argintul şi aurul pe care-l luase de la toate popoarele, de la Edom, de la Moab, de la fiii lui Amon, de la filisteni şi de la Amalec.
-
12
Abişai, fiul Ţeruiei, a bătut în Valea Sării optsprezece mii de edomiţi.
-
13
A pus oşti de strajă în Edom, şi tot Edomul a fost supus lui David. Domnul ocrotea pe David pe oriunde mergea.
-
Înalţii slujbaşi ai lui David.
14David a domnit peste tot Israelul şi făcea judecată şi dreptate tot poporului său. -
15
Ioab, fiul Ţeruiei, era mai mare peste oştire; Iosafat, fiul lui Ahilud, era scriitor;
-
16
Ţadoc, fiul lui Ahitub, şi Abimelec, fiul lui Abiatar, erau preoţi; Şavşa era logofăt;
-
17
Benaia, fiul lui Iehoiada, era căpetenia cheretiţilor şi a peletiţilor; şi fiii lui David erau cei dintâi pe lângă împărat.