Viorel Iuga despre „Convenția de la Istanbul”
Referindu-se la „Convenţia de la Istanbul”, la aspectele ce vizează educarea copiilor, cineva îmi spunea recent: „nu prea mai avem ce face fiindcă Parlamentul a ratificat acest demers fără să întrebe pe nimeni…”.
Serios? Aceasta au făcut parlamentarii noştri? Atunci să avem grijă „să îi votăm” şi data viitoare… Dacă nu ne cer părerea, dacă ne dispreţuiesc, să le oferim ocazia să ne dispreţuiască în continuare.
Şi dacă au semnat-o, chiar trebuie să o respectăm? Serios? De când o decizie parlamentară înlocuieşte Cuvântul lui Dumnezeu şi principiile Lui? Dragilor, reglementările „Convenţiei de la Istanbul” încalcă în mod evident principiile biblice pentru familie şi pentru educarea copiilor. Să nu ne supunem unor astfel de legi. Să continuăm şi să amplificăm implicarea noastră în educarea copiilor. Nimeni nu are dreptul să îşi bată joc de ei. Dumnezeu ni i-a dăruit şi suntem responsabili de educarea lor morală, spirituală şi profesională. Noi, părinţii, ajutaţi de Dumnezeu, de biserică şi de dascălii oneşti, avem dreptul şi responsabilitatea să aşezăm în mintea şi în sufletul copiilor ce este spre binele lor şi spre binele societăţii. De ce îşi permit alţii aşa de mult în dreptul copiilor noştri? Pentru că unii dormim, iar alţii le permit.
Să ne trezim, să ne facem timp pentru copii şi să luăm o atitudine tranşantă faţă de cei care încearcă să-i dezumanizeze.
Autor Viorel Iuga