Videoconferință de tineret: „Există Speranță”
Misiunea „Există Speranță” din Orăștie face o invitație specială, adaptată vremurilor pe care le trăim, o videoconferință de tineret, o întâlnire online care are ca scop principal glorificarea Numelui Măreț al lui Dumnezeu și îndemnarea participanților la construirea unor relații sănătoase bazate pe Cuvântul Domnului. Toți cei care doresc să participe la acest eveniment „online” sunt așteptați să se înscrie prin intermediul WhatsApp (+40 722 249 122) sau pe pagină de Instagram (@ExistaSperanta).
„Traversăm o perioadă grea, o perioadă critică, în care întâlnirile noastre fizice la Biserică sunt sistate. Trecem printr-o perioadă în care, ca întotdeauna, trebuie să respectăm legile statului, chiar și pe cele nefavorabile, cum ar fi izolarea. În acest scop, Misiunea „Există Speranță” și-a propus să organizeze pentru tineri câteva întâlniri speciale în mediul online, întâlniri în care să putem învăța lucruri care ne vor ajută în viață. Tot în cadrul întâlnirii va fi și un timp de socializare, în care veți putea adresa întrebări invitaților. Vă așteptăm cu drag în număr cât mai mare!” a declarat Daniel Posteucă, organizatorul acestui eveniment, invitând totodată pe cei care doresc să participe să pregătească întrebări la care vor să afle răspunsuri.
Programul se va desfășura după cum urmează:
13 aprilie de la ora 20:00 (ora României) – Ioan Szasz (Sesiune de întrebări și răspunsuri)
15 aprilie de la ora 19:00 (ora României) – Luigi Mițoi (Ce trebuie să știu înainte să mă căsătoresc?)
17 aprilie de la ora 19:30 (ora României) – Robert Sighiartău (Misiunea tânărului creștin în societatea contemporană)
22 aprilie de la ora 19:30 (ora României) – Nelu Filip
Profitați de această oportunitate de a lua parte la acest eveniment. Pentru mai multe detalii organizatorice, urmăriți evenimentul pe pagina de Instagram a organizației @ExistaSperanta sau pe WhatsApp la numărul +40 722 249 122.
Sunteți așteptați cu drag!