Victorie la APCE: Raportul pentru interesul superior al copilului a fost aprobat în comisia de profil
28 Apr, 2018

Victorie la APCE: Raportul pentru interesul superior al copilului a fost aprobat în comisia de profil

Bătălia pentru drepturile familiei Bodnariu prind contur şi se apropie tot mai mult şi mai mult de final. Raportul „Asigurarea unui echilibru între interesul superior al copilului şi necesitatea de a menţine familiile unite” a fost aprobat în comisia de profil a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), în cadrul sesiunii de primăvară desfăşurată în perioada, 23-27 aprilie la Strasbourg. Proiectul, care examinează în ce măsură acţiunile abuzive ale Barnevernet din Norvegia în cazul familiei Bodnariu, sunt compatibile cu standardele relevante ale Consiliului Europei, va ajunge pe masa de discuţie în plenul APCE în sesiunea de vară din iunie 2018. Dacă proiectul documentat şi elaborat de deputatul moldovean, Valeriu Ghileţchi, va fi susţinut în plenul APCE, comunitatea europeană va fi nevoită să asigure dreptul copiilor de a nu fi despărţiţi de părinţi împotriva voinţei lor fără un motiv justificat şi confirmat în instanţa de judecată. Interesul superior al copilului include dreptul acestora de a fi împreună cu familiile lor, susţine Valeriu Ghileţchi. Amintim că familia Bodnariu a rămas fără cei cinci micuţi luni, 16 noiembrie 2015, când Protecţia Copilului „Barnevernet” au răpit cele două fete ale familiei de la şcoală, fără avizarea părinţilor. Câteva ore mai târziu, cei de la Protecţia Copilului au venit la domiciliul familiei Bodnariu şi în lipsa tatălui care se afla la serviciu au luat cu forţa şi cei doi băieţi ai familiei lăsând-o pe mama devastată cu mezinul de trei luni. Miercuri, 17 noiembrie 2015 familia a mai primit o lovitură. Reprezentanţii Protecţiei Civile au bătut din nou la uşă, însoţiţi de patru poliţişti, fără nici o hârtie sau ordin judecătoresc şi au luat din braţele mamei şi pruncul de trei luni, declarând că mama este periculoasă. ŞtiriCreştine.ro menţionează că bătălia pentru protecţia familiei Bodnariu la nivel legislativ a început în sesiunea de iarnă APCE 2016, când un grup de 14 deputaţi, apărători ai valorilor familiei din mai multe state au susţinut delegaţii României şi Republicii Moldova în demersul lor pentru returnarea copiilor familiei Bodnariu. Ulterior, la 2 iunie 2016, în Comisia Afaceri Sociale, Sănătate şi Dezvoltare Durabilă APCE întrunită la Paris votează elaborarea Raportului care să examineze acţiunile Serviciului Protecţiei Sociale „Barnevernet” în cazul familiei Bondariu. Raportorul proiectului fiind numit deputatul moldovean Valeriu Ghileţchi. Familia este cea mai vulnerabilă instituţie împotriva atacurilor în societatea modernă. Vă chemăm să luptaţi în rugăciune pentru protecţia familiilor creştine. Rugaţi-vă pentru familiile din Europa care au rămas fără copii. Rugaţi-vă pentru ţările seculare, care consideră copiii proprietate de stat şi abuzează în situaţii sensibile. Rugaţi-vă pentru liderii creştini care luptă la nivel legislativ pentru apărarea drepturilor părinţilor şi copiilor din familiile minorităţilor religioase şi nu numai. Avem nevoie de astfel de oameni, ca în vremuri ca acestea să acţioneze şi la nivel legislativ. Iar noi toţi ceilalţi hadeţi să fim acei suporteri în rugăciune care stau în spărtură pentru aceste bătălii dificile împotriva familiei.