Viceprimarul Ierusalimului conduce o întâlnire de femei istorică în Dubai | Știre Alfa Omega TV
Viceprimarul Ierusalimului, Fleur Hassan-Nahoum, s-a reîntors recent dintr-o delegație care acum un an ar fi fost de neînchipuit. Corespondentul CBN în Orientul Mijlociu, Julie Stahl, a discutat cu Hassan-Nahoum pe când era în Dubai în cadrul primei întâlniri a Forumului femeilor din Golf și Israel, întâlnire posibilă după semnarea Acordurilor Avraam dintre Israel și EAU.
Julie Stahl: Fleur Hassan-Nahoum, viceprimarul Ierusalimului, bine ați venit la Jerusalem Dateline!
Fleur Hassan-Nahoum: Mă bucur să fiu cu voi. Mulțumesc, Julie!
Julie Stahl: Ați inițiat formarea Consiliului de afaceri al EAU și Israel, la fel ca și Forumul femeilor din Israel și Golf și acum sunteți departe, în Dubai. Spuneți-mi, cum este?
Fleur Hassan-Nahoum: Este nemaipomenit. Primirea a fost atât de caldă ! Oamenii sunt foarte ospitalieri și sunt entuziasmați de pacea care ne stă înainte. Sunt curioși să cunoască cultura israeliană. Se gândesc la ideea de a veni să se roage la Ierusalim. Totul este foarte bine.
Julie Stahl: Ce beneficii crezi că vor fi datorită relațiilor dintre Israel și EAU?
Fleur Hassan-Nahoum: Avem puncte tari complementare și suntem două din cele mai avansate economii din Orientul Mijlociu. Această potrivire este una firească și cred că EAU ne poate învăța multe lucruri legat de dezvoltarea infrastructurii, care poate fi un centru și o poartă către Est pentru produsele israeliene, iar noi putem oferi multe în materie de cultură, de inovație, tehnologii de rezolvare a problemelor și în a ne gândi împreună la viitorul nostru în regiune.
Julie Stahl: Cum ați început acest grup de femei și care a fost motivul?
Fleur Hassan-Nahoum: Cred că femeile construiesc în mod natural consensuri, pace. Avem mai multă empatie, suntem mame și surori și cred că femeile au o legătură comună și știu cum să construiască legături. Am socotit ca fiind un lucru important, la fel și cofondatoarea mea, care deja a înființat un grup de femei de afaceri. Am socotit că este un lucru bun pe care am putea să îl face. Noi numim Golful centrul de afaceri al Israelului fiindcă vrem să includem Bahrainul și ne vom bucura de oricine vrea să ni se alăture.
Julie Stahl: Ați putea să ne spuneți cam ce fel de oportunități se creează deja, ce afaceri sau moduri de implicare sunt?
Fleur Hassan-Nahoum: Desigur, în primul rând vorbim despre turism. Oamenii își doresc să vină să se roage la Ierusalim, unde avem al treilea cel mai sfânt loc din islam. Este mult entuziasm, israelienii își doresc să vină la Dubai. Apoi, noi avem tehnologii care ar putea fi aplicate aici, în domeniul agriculturii, al conservării apei. De asemenea, israelienii vor să deschidă magazine aici pentru a putea pătrunde pe piețele estice.
Julie Stahl: Sunteți viceprimarul Ierusalimului, unde avem o populație arabă însemnată. Credeți că aceste legături vor ajuta zona estică a orașului?
Fleur Hassan-Nahoum: Cu siguranță, este unul din motivele pentru care sunt aici, fiindcă evreii arabi reprezintă o punte firească spre Golf. Avem o populație tânără, vibrantă, care vorbește araba, în procent de 37% din locuitori, care se alătură încet națiunii inovațiilor și prosperității ei și pot să-mi imaginez că aici poate fi un centru al Orientului Mijlociu, prin limba, cultura și atmosfera în care au crescut. Ei pot combina cultura și spiritul israelian inovator și cred că aceasta ar putea fi o potrivire fantastică, bună pentru orașe, pentru populație, pentru noi toți.
Julie Stahl: Ce credeți că va însemna acest acord de pace pentru Israel și Orientul Mijlociu?
Fleur Hassan-Nahoum: Cred că 100 de ani de conflict nu ne-au dus niciunde, s-a lăsat cu vărsare de sânge și oameni tineri și-au pierdut viețile în van. Trebuie să înțelegem că este loc pentru toată lumea aici în regiune, că putem face multe împreună și putem locui împreună. Cred că încet oamenii încep să-și dea seama de asta.
Julie Stahl: Ați mai dori să adăugați ceva?
Fleur Hassan-Nahoum: Vreau să spun că pacea nu se clădește peste noapte și o pace durabilă se construiește de la om la om, de la afacere la afacere. Așa se clădește încrederea și se înțeleg diferențele și așa se acoperă acestea și suntem doar la începutul unei relații, sperăm, frumoase și de lungă durată. Cred că trăim clipe istorice și cu toții ar trebui să ne socotim foarte norocoși că trăim în aceste vremuri.
Emisiunea „Jerusalem DateLine” 350 este difuzată la Alfa Omega TV în octombrie 2020. Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Sursa: