Valeriu Ghilețchi: Redefinirea noțiunii de familie în Constituția României va reprezenta un pas ferm în păstrarea valorilor noastre creștine
12 Sep, 2018

Valeriu Ghilețchi: Redefinirea noțiunii de familie în Constituția României va reprezenta un pas ferm în păstrarea valorilor noastre creștine

Felicit Senatul României pentru decizia de a organiza pe 7 octombrie un Referendum pentru familie. Inițiativa civilă semnată de peste 3 milioane de cetățeni privind revizuirea Constituției care să stipuleze expres că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, și nu între 2 soți, așa cum stipulează în prezent art. 48 ce lasă spațiu pentru interpretări, va fi, în final, supusă judecății poporului. Decizia de ieri este și o victorie frumoasă a Coaliției pentru Familie, care a inițiat această modificare. Redefinirea noțiunii de familie în Constituția României va reprezenta un pas ferm în păstrarea valorilor noastre creștine și firești evoluției umane. Dacă această modificare va fi adoptată, frații noștri de peste Prut vor avea aceeași definiție a familiei stipulată în Constituția Republicii Moldova, care prevede deja că familia este creată dintre un bărbat și o femeie. Îndemn, cu această ocazie, toți cetățenii români, în mod special creștinii de orice confesiune, să participe la Referendumul din 7 octombrie și să susțină familia, celula de bază a oricărei societăți. #DAlaReferendum