Va urma o nouă trezire spirituală | Mapamond creștin 825
07 May, 2020 - Alfa Omega TV

Va urma o nouă trezire spirituală | Mapamond creștin 825

După ce clădirile bisericilor s-au închis, Biserica prinde viață pe internet. Copiii lui Dumnezeu din întreaga lume se întrunesc pe internet pentru a se ruga și pentru a se închina. A crescut în mod fără precedent numărul lucrărilor care-și folosesc darurile pentru a vesti Evanghelia. Așa cum ne va spune Paul Strand (Pol Strend) de la CBN, aceasta poate fi temelia unei mișcări de trezire pe plan global.

Paul Strand: Să nu vă speriați văzând această mulțime. Adunarea a avut loc înainte de emiterea ordinului privind distanțarea socială. Acești oameni s-au întrunit la Toronto ca să se roage pentru o trezire spirituală globală care să aibă o influență fără precedent. Cum? Toate trezirile spirituale din trecut au suferit constrângeri, însă aceasta va fi una puternică și lipsită de constrângeri. Când mișcările de trezire au avut loc într-o singură locație, au explodat în evenimente mai mari și mai lungi dar adesea au epuizat personalul. În cazul pandemiei, lucrările care se întrunesc pe internet nu sunt îngrădite de zidurile unei biserici, iar pe internet o singură mișcare de trezire spirituală se poate răspândi pe plan global.

Daniel Kolenda: În ziua de azi, milioane de oameni pot urmări evenimentele în direct pe internet.

Paul Strand: Datorită lucrării lui Daniel Kolenda, zeci de milioane de oameni s-au întors la Domnul.

Daniel Kolenda: Îmi amintesc că în copilărie am citit în Biblie că atunci când Isus se va întoarce ”… orice ochi Îl va vedea…” Mă întrebam cum e posibil așa ceva? Acum este foarte ușor de înțeles.

Paul Strand: John Kilpatrick s-a aflat în centrul trezirii spirituale de la Brownsville.

John Kilpatrick: În prezent, datorită tehnologiei, Dumnezeu poate lucra în timp real în întreaga lume.

Paul Strand: Chiar și în țările în care guvernele autoritare cenzurează internetul, în era digitală lucrările de slujire ocolesc regimurile autoritare.

Heidi Baker: Chiar și cei mai săraci oameni de pe planetă încep să aibă telefoane mobile.

Paul Strand: Datorită cipurilor din calculatoare, chiar și Bibliile pot fi miniaturizate.

Heidi Baker: Pe vremuri duceam pe furiș Biblii tipărite, acum avem cipuri. Dacă ești prins, poți să le înghiți. Cuvântul Său poate ajunge la orice seminție, la orice neam și la orice limbă.

Paul Strand: Un alt factor, o uniune fără precedent care se formează, permite lucrărilor mai mici și mai mari să colaboreze. Nu vezi prea des ce se întâmplă acum: creștinii trec de dezacordurile și diferențele dintre denominații pentru a acționa în unitate.

Rick Joyner: Există o colaborare strânsă între diverse lucrări, între diverse mișcări chiar și între diverse denominații. Dumnezeu lucrează.

Daniel Kolenda: Nu înțeleg de ce aceste curente nu au fost unite până acum. Cu toții împărtășim aceleași idei, aceeași pasiune.

Paul Strand: Potrivit lui John Arnott, comportamentul denominațiilor seamănă cu trezirea spirituală din 1990 cunoscută sub numele de Mișcarea de trezire din Toronto.

John Arnott: Oamenii au venit fără să le pese. Nici noi nu am țint cont de faptul că au fost penticostali, catolici, metodiști sau baptiști.

Paul Strand: Arnott și Heidi Baker au profețit că o mișcare de trezire spirituală va invada pământul asemenea unui tsunami global.

Heidi Baker: Toate fluviile, toate râurile celor care Îl iubesc în mod radical pe Dumnezeu se vor întruni. În timp ce venim împreună, valurile vor deveni tot mai înalte.

Rick Joyner: Ultima mare mișcare a lui Dumnezeu va fi mișcarea lui Dumnezeu. Noi nu urmăm o nouă învățătură, o doctrină sau o misiune. Noi Îl urmăm pe Domnul.

Paul Strand: Cu alte cuvinte, potrivit lui Rick Joyner, mișcarea va fi condusă de Însuși Dumnezeu și va fi centrată pe Fiul Său, Isus.

Rick Joyner: Inimile noastre vor fi cucerite de Isus. Totul se va rezuma la Hristos.

Paul Strand: Prezența lui Dumnezeu va coborî într-un mod măreț.

John Kilpatrick: Nimic nu se compară cu prezența lui Dumnezeu.

Paul Strand: Potrivit lui Kilpatrick, exact asta caută omenirea pentru a-și umple inima și sufletul.

John Kilpatrick: Dumnezeu ne-a făcut pentru acea prezență, pentru acea slavă. Dumnezeu ne-a făcut din punct de vedere genetic pentru acea slavă.

Reportajul face parte din emisiunea „Mapamond creștin” 825, difuzată în mai 2020. Alte știri și reportaje prezentate din perspectivă creștină te așteaptă aici: https://alfaomega.tv/stiri


Sursa: