Un test de personalitate
12 Oct, 2018

Un test de personalitate

Trebuie să recunoaștem că ne place să aflam mai multe despre tipurile de personalitate. Însă atunci când realizăm că un test de auto-analiză devine o obsesie, este bine să ne recalculăm prioritățile. În căutarea de sine am cumpărat toate cărțile de personalitate pe care le-am putut găsi și am făcut toate testele posibile. Am aflat ce fel de lider sunt, ce animal îmi place cel mai mult, ce culoare se potrivește cel mai bine cu personalitatea mea și, în sfârșit, care personaj din Biblie îmi place cel mai mult. Dar ce urmează? Ce formă a corpului am? Ce legume îmi plac? Și lista ar putea continua la infinit. Ceea ce este ironic este că în timpul căutarii unei mai bune înțelegeri de sine, am fost dus în confuzie și depresie. Rezultatele nu se potrivesc. Un sondaj a spus că sunt un introvertit; altul a confirmat că sunt extrovertit. Unul a spus că sunt un lider îndrăzneț; altul părea să fie de părere că nu îmi place să fiu lider. ș.a.m.d. Aș ajunge la capătul cărții, și încă tot mă întreb cine sunt cu adevărat. Cred că natura umană este prea complexă pentru a o putea așterne pe hârtie și cu cât încercăm mai mult să ne găsim în anumite categorii arbitrare, cu atât vom deveni mai neplăcuți. Pot afirma că, în cele din urmă, dorim mereu să devenim ceea ce nu suntem. Răspunsul la căutarea continuă a identității este întotdeauna Isus Hristos. Ce spune Dumnezeu despre tine sau despre mine? Ei bine, El s-ar putea să nu vă spună dacă sunteți un gânditor intuitiv sau un lider influent, dar ceea ce El vă va spune înseamnă mai mult decât toate cărțile laice despre înțelegerea de sine. Nu mă înțelege greșit. Există un loc pentru o astfel de analiză. Dar nu-ți pune întreaga valoare acolo. Dumnezeu ne spune că suntem copiii Săi. Suntem împreună moștenitori cu Hristos. Suntem ființe noi. Aceasta este adevărata noastră identitate. Cel mai mult îmi place testul de personalitate al lui Dumnezeu. Tot ce trebuie să fac este să îmi predau viața în mâinile Domnului și El mă face să seamăn cu Isus Hristos în fiecare zi. Fragmentele mele de personalitate și slăbiciunile sunt acum în mâna Lui. El are grijă de restul. „Căci voi aţi murit, și viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”. (Coloseni 3:3)