Un fost „Prinţ al ISIS” se converteşte la credinţa creştină după ce Hristos i-a vorbit într-un vis
22 Mar, 2019

Un fost „Prinţ al ISIS” se converteşte la credinţa creştină după ce Hristos i-a vorbit într-un vis

Un „Prinţ al ISIS” a făcut ceea ce mulţi ar considera ceva inimaginabil: a decis să renunţe la trecutul lui îngrozitor şi să înceapă o viaţă nouă prin credinţa în Isus Hristos. „Prinț al ISIS” desemnează persoanele care erau considerați lideri in cadrul organizației teroriste și care aveau o mulțime de adepți, gata sa îndeplinească orbește poruncile liderului. Circumstanţele în care fostul lider ISIS s-a convertit au fost povestite într-un program tv, produs de către Leading The Way, o organizaţie din Statele Unite care desfăşoară o activitate susţinută de misiune printre musulmanii din Africa şi Orientul Mijlociu prin intermediul Internetului şi a televiziunii prin satelit. În programul tv s-a relatat despre cum Peter, un coordonator local al misiunii Leading the Way, care răspundea la telefonul la care sunau oamenii din zonă după ce vizualizau programele tv, pentru a cere mai multe informații, a primit un telefon de la un bărbat care l-a rugat insistent să se întâlnească cu el. Omul de la celălalt capăt al firului, numit Mohammad,  s-a dovedit a fi un lider spiritual ce făcea parte din ISIS. Cu toate că Peter ştia că este posibil ca Mohammad să încerce să-l ucidă, el a avut credinţă că Dumnezeu îl călăuzea să accepte această întâlnire. Într-o mărturie reconstituită, Mohammad povesteşte despre schimbarea dramatică de la Islam la Creştinism: „Într-o zi, cineva m-a întrebat de ce sunt un musulman,” a spus el. Mohammad a vrut să dea un răspuns bine argumentat, aşa că a început să caute în Coran, Hadith şi Sunnah. „Voiam să găsesc dovezi că Allah există şi că Islamul are dreptate…însă nu am găsit nimic convingător,” spune Mohammad. Însă acesta nu a fost motivul iniţial pentru care Mohammad a vrut să se întâlnească cu Peter. El spune că intenţia lui iniţială a fost să-l ucidă pe Peter chiar când s-au întâlnit, însă atunci când s-au întâlnit el a fost surprins de câte de mult curaj a arătat Peter când a început să-i vorbească despre Isus Hristos. Întâlnirea dintre cei doi nu s-a sfârşit într-o notă pozitivă. Mohammad a devenit frustrat încercând să înţeleagă tot ce-i spune Peter despre cine este cu adevărat Dumnezeu. Cei doi s-au mai întâlnit încă o dată. La a doua întâlnire, Mohammad i-a spus lui Peter că a avut un vis şi că a văzut un plic din care picura un sânge înmiresmat. Peter i-a explicat că acela este sângele care s-a vărsat pentru iertarea păcatelor. Peter i-a spus că „Isus îţi transmite un mesaj că trebuie să-ţi încredinţezi viaţa în mâinile Lui.” Mohammad s-a simţit condamnat de conştiinţă şi a decis să-și predea viaţa în mâinile lui Isus. El i-a spus lui Peter că prima dată când s-au întâlnit, avea un cuţit în buzunar şi voia să-l ucidă. Acum Mohammad a primit o pace supranaturală şi viaţa lui s-a schimbat în mod dramatic.  „Am văzut o pace care nu există în Islam,” a spus Mohammad. În urma întâlnirilor regulate cu Peter, acest fost „Prinţ al ISIS” a început o viaţă nouă cu Isus Hristos. „Adevărata carte, este după părerea mea, Biblia,” declară Mohammad. „Am găsit adevărul în Hristos. Şi pentru că mi-am închinat viaţa Domnului, sunt convins că El nu mă va părăsi.” Sursa: CBN News


1 Comentarii


Dorin2019
Dorin2019
24 Mar, 2019

Daca e adevarat, sa-i dam slava lui Dumnezeu ! El face minuni si in zilele astea ...