Un aranjament coral adaptat perioadei pe care o parcurgem
29 Mar, 2020

Un aranjament coral adaptat perioadei pe care o parcurgem

La aproape 150 de ani după ce imnul „It Is Well”a fost compus, în timpul unei tragedii, un „cor virtual” aduce bucurie în inimile a nenumărați oameni, în aceste vremuri.

Grupul „Ten Two Six” a creat în această săptămâna un videoclip în care sunt prezentați 31 de cântăreți ai studioului din Nashville, cântând melodia compusă de Horatio Spafford, după ce patru fiice ale sale s-au înecat în mare, în anul 1873.

Fiecare cântăreț și-a înregistrat partea sa de partitură cu telefonul mobil. Apoi a fost trimisă producătorilor iar David Wise, câștigător al premiului Dove, care a lucrat cu nenumărați artiști cunoscuți în America, precum Lady Antebellum, Dolly Parton, Steve Green sau Sandy Patti, având totodată, acorduri publicate cu Word Music și Lifeaway Music, două companii creștine.

Videoclipul, cu un puternic impact a devenit imediat viral. La o săptămâna după ce a fost publicat, a ajuns să fie ascultat de peste 1,2 milioane de ori pe Facebook și are aproape 200.000 de ascultători pe YouTube. Scopul acestui videoclip, potrivit companiei, a fost să „să încurajeze și să aducă un mesaj de speranța și încurajare în aceste zile tulburi.”

„Voci frumoase, suflete frumoase care ne ridică moralul și ne încurajează în aceste timpuri. Slavă Domnului!” a comentat o persoană pe pagină de Facebook a Ten Two Six Music.

Altul a scris: „Mi-a făcut ziua mai frumoasă și m-a încurajat!! Mulțumesc fiecăruia dintre voi că ne-ați împărtășit frumoasele daruri vocale primite de la Dumnezeu !!”

Istoria acestui cântec este una foarte tristă. Spafford a fost un avocat american, investitor imobiliar și un „bătrân al bisericii”. În anul 1873, el și soția sa, Anna, împreună cu cele patru fiice ale lor, plănuiau să viziteze Europa, dar pentru că afacerile îl țineau pe Horatio pe loc, au hotărât că el să rămână în America.

În acea călătorie, vasul pe care Anna și cele patru fiice ale lor erau, a intrat în coliziune cu un alt vapor, făcând ca vasul să se scufunde rapid. Doar Anna a supraviețuit; ea a trimis o telegramă scurtă lui Horatio, în care a spus: „Doar eu am fost salvată”, potrivit AmericanSongwriter.com.

În călătoria pe care Horatio a făcut-o pe urmă, pentru a o aduce pe Anna acasă, trecând pe lângă locul in care nava s-a scufundat și fiicele lor s-au înecat, a fost inspirat să scrie versurile acestui imn: „Iar acum, sunt împăcat în sufletul meu”.

La fel că multe cântece, acesta se concentrează mai puțin pe ce am pierdut și mai mult pe faptul că putem găsi speranță. Nu avem niciun dubiu că Spafford  a fost distrus de pierderea celor patru fiice, dar inima lui s-a întors către credincioșia în Dumnezeu în mijlocul acestei furtuni și în lucrarea lui Isus pentru salvarea păcătoșilor. Imnul nu ia în glumă și nici nu reduce din impactul pe care tragediile vieții îl au asupra noastră, ci proclamă că Dumnezeu este mai presus de ele.



SURSA|ChristianHeadliness