Un alt predicator de stradă arestat
via christiantoday.com Un predicator de stradă a fost arestat în Basildon miercuri, în urma unei plângeri venite din partea unui trecător, notează Christian Today. Centrul Creştin Juridic (CCJ) raportează că Rob Hughes a fost reţinut timp de şapte ore şi jumătate în secţia de poliţie Basildon înainte de a fi eliberat fără vreo acuzaţie în jurul orei 11:30 pm. CCJ raportează că pastorul a fost reţinut în conformitate cu Secţiunea 5 din Legea Ordinii Publice, pe motiv că a “cauzat hărţuire, alarmă sau primejdie”, o acuzaţie pe care el a respins-o. Centrul l-a asistat prin oferirea unui avocat care să îl ajute în perioada interviului cu poliţia. “Sunt atât de recunoscător că Centrul Creştin Juridic a reuşit să reacţioneze rapid şi eficient în situaţia mea”, a spus Hughes după aceea. El a adăugat că simţise că predicatorii creştini de stradă au fost “presupuşi vinovaţi până când s-au dovedit a fi nevinovaţi”.