Supraviețuind atrocităților: o istorie încurajatoare | Știre Jerusalem DateLine
Imaginați-vă că mergeți cu soția și copiii într-o țară străină pentru a înființa o școală și a-i ajuta pe localnici și în schimb, ajungeți să fiți separați de familie, încorporați în armata țării și în cele din urmă într-o tabără de prizonieri de război. Aceasta este povestea din cartea Shadow of the Sun. Am discutat recent cu autoarea Marney Blom despre noua sa carte. Spuneți-ne despre Shadow of the Sun, o carte la care ați muncit cu drag mai mulți ani.
Marney Blom, scriitoare: Este vorba despre o poveste de supraviețuire miraculoasă care a avut loc acum 75 de ani în Războiul din Pacific, la finalul Primului Război Mondial. Este o poveste despre familia mea.
În 2013 am găsit aceste scrisori mici care au căzut dintr-o cutie aflată la subsolul casei sorei mele. Când am privit mai atent, mi-am dat seama că erau scrisori scrise de bunicul meu în timp ce era prizonier în jungla tailandeză. Era unul dintre prizonierii de război ai Aliaților care lucrau la calea ferată a morții. A trimis aceste scrisori bunicii mele în ascuns, fiindcă erau interzise. Dacă ar fi fost descoperit, ar fi fost ucis, însă în tot acest timp el practic documenta ceea ce s-a întâmplat, fiindcă el a fost martor ocular acolo.
Bunicul meu era însă misionar, plecat din Olanda în 1928 și a fost recrutat de către armata olandeză din Indiile de Est Olandeze iar apoi a fost luat captiv de japonezi, când Japonia a învins Indiile de Est Olandeze. Vreme de trei ani a fost efectiv un sclav, prizonier al japonezilor, care l-au trimis în nordul Thailandei pentru a lucra la calea ferată a morții. După aceea a ajuns în Japonia, unde au detonat apoi bombele nucleare.
Mitchell: De ce a fost atât de important pentru tine să scrii această carte ?
Blom: Am început în 2013 și cartea a fost publicată într-un moment când lumea se confruntă cu mari incertitudini și atât de mulți oameni suferă, însă aceasta este o poveste despre credincioșia lui Dumnezeu într-o vreme extrem de dificilă și o relatare despre ce înseamnă să alegi să te încrezi în Dumnezeu, în mijlocul dificultăților, înconjurat de moarte și de foamete.
Mitchell: Îmi amintesc când, în 2002, mama mea a trecut la Domnul. Am găsit atunci 75 scrisori foarte mișcătoare, scrise de tata către mama, însă circumstanțele prin care au trecut bunicii tăi au fost cu mult mai disperate și mai grave, așa este ?
Blom: Da, iar în timp ce bunicul meu era un sclav al japonezilor, bunica mea, care avea șapte copii, a fost transferată într-un lagăr de pe o insulă japoneză din Indonezia. Unul din copii a fost ucis, iar alți trei au ajuns foarte bolnavi, pe patul de moarte, dar din fericire nu au murit. În notițele sale, bunicul meu scria cum în acea perioadă atât de dificilă a reușit să-și vadă inima, a putut vedea lucrurile într-o altă lumină și s-a văzut ca fiind un soț și tată. Cei mai mulți dintre prietenii săi au pierit. Chiar el a fost pe patul de moarte. A făcut dizenterie, care ucidea prizonierii și nu avea leac. El s-a rugat și a spus: Doamne, mai dă-mi Te rog o șansă ! și s-a agățat de speranța pe care o avem în Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea cartea se numește Umbra soarelui, fiindcă deși soarele reprezintă steagul japonez, sub care erau ei atunci, soarele face trimitere și la Psalmul 91:1: Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt se va odihni la umbra Celui Atotputernic. El s-a ținut tare de acel cuvânt și a primit speranță și tărie.
Mitchell: O poveste captivantă ! Recomand cartea cu căldură. Spuneți-ne cu ce ar trebui să rămână cititorii la final ?
Blom: Sper ca ei să fie încurajați, ca duhurile lor să fie întremate și să aibă speranță în Dumnezeu. El nu ne-a abandonat. Știu că mulți oameni suferă, dar, chiar în mijlocul situațiilor imposibile, Dumnezeu poate să ajungă la noi și să ne poarte de grijă și am scris în detaliu despre aceasta în carte.
Povestea a fost scrisă ca și cum ar fi jucată într-un film, creează contextul potrivit și parcă te transpui în acea perioadă de timp și retrăiești evenimentele descrise acolo, dar eu sper și mă rog să putem face și un film. Când am citit cartea, am avut și eu aceeași idee. Este o poveste care merită să ajungă pe ecran. O carte despre sfârșitul Primului Război Mondial, dar potrivită pentru aceste vremuri. Domnul să binecuvânteze lucrarea ta, Marney.
Material difuzat în cadrul emisiunii „Jerusalem Dateline” 342, în august 2020. Alte știri reportaje și creștine: https://alfaomega.tv/stiri/stiri-desp...
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Sursa: