Suceava: Conferința preoților convertiți
17 May, 2013

Suceava: Conferința preoților convertiți

„Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă.” (Faptele Apostolilor 6:7) Prin harul nespus de mare al lui Dumnezeu care şi-a înnoit bunătatea zi de zi faţă de fiecare dintre noi, Asociaţia Internaţionala a Preoţilor Convertiţi, în colaborare cu Radio Vocea Evangheliei Suceava şi Televiziunea Păstorul cel Bun, organizează în perioada 23-26 mai 2013 o conferinţă cu tema: „Mărturii şi mesaje biblice din partea unor preoţi convertiţi către toţi preoţii din România”. Totodată sunt planificate şi patru seri de evanghelizare în adunările evanghelice din oraşul Suceava. La acest eveniment vor participa 20 de preoţi convertiţi care au slujit odinioară în „forma şi ritual”, dar astăzi slujesc Domnului în „duh şi în adevăr”. Schimbarea aceasta a făcut-o, în viaţa fiecăruia, întâlnirea personală cu Domnul Isus Hristos. Toţi aceşti preoţi fac astăzi parte din diferite culte evanghelice, dar sunt uniţi de un singur gând care este şi motto-ul asociaţiei noastre: „Reforma Spirituală”. Toţi credem că „Reforma Spirituală” este o necesitate a societăţii noastre româneşti scăpată în urmă cu mai bine de 20 de ani de sub comunism şi care de atunci trăieşte într-o „cultură a corupţiei”. „Cultura corupţiei” credem că poate fi înlocuită cu o altă cultură numită: „Cultura Împărăţiei lui Dumnezeu”. Această schimbare revendică însă o „Reformă Spirituală” care ar trebui să înceapă cu preoţi slujitori din toate cultele tradiţionale şi apoi să se răsfrânga în popor în toate sferele existenţei sale. Preoţii trebuie să trăiască mai întâi un proces de transformare, de schimbare a vieţii, cunoscut în Biblie sub conceptul NAŞTERII DIN NOU, şi apoi să îl predice poporului. Această dorinţă şi acest adevăr îl propovăduim noi. Vă rog ca în zilele care au mai rămas până la acest extraordinar eveniment, să ne purtaţi în rugăciunile d-voastră.
Toate mesajele din timpul acestei conferinţe extraordinare, cât şi din cele patru seri de evanghelizare, le veţi putea urmări pe site-ul: www.preoticonvertiti.ro. Acest eveniment se organizează cu sprijinul financiar al celor care cred că a venit vremea să provocăm preoţii la o „Reformă Spirituală”. Pe această cale le mulţumesc tuturor fraţilor care, din puţinul lor, susţin o astfel de lucrare mare. Domnul să le răsplătească! De asemenea ţin să mulţumesc cultelor creştin după evanghelie, baptist şi penticostal din judeţul Suceava pentru tot sprijinul acordat în organizarea evenimentului. Florea Daniel-Cristian, Preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Preoţilor Convertiţi