SUA trimite un reprezentant în Coreea de Nord pentru a ajuta la eliberarea misionarului american Kenneth Bae
via christianpost.com La sfârşitul acestei săptămâni, un reprezentant al Statelor Unite va călători în Coreea de Nord pentru a încerca şi a securiza eliberarea misionarului american Kenneth Bae care, la începutul anului, a fost condamnat la cincisprezece ani de închisoare în lagăr (Persecution.org). Departamentul de Stat susţine într-o declaraţie că Bob King, care este trimis special pentru Problemele Drepturilor Omului Nord-Coreene, va merge în Coreea de Nord într-o misiune umanitară, pe 30 august, pentru a cere eliberare şi graţiere pentru Kenneth Bae, în vârstă de patruzeci şi cinci de ani. “Ambasadorul King va cere Republicii Populare Democrate Coreea de Nord să îl graţieze pe domnul Bae şi să îi ofere amnistie specială din motive umanitare astfel încât acesta să poată fi reunit cu familia şi să primească tratament medical”, susţine declaraţia. Bae, organizator de excursii şi misionar creştin, a fost arestat în noiembrie 2012 şi acuzat de subversiune. În aprilie, Curtea Supremă din Coreea de Nord l-a acuzat de comiterea de acţiune ostilă împotriva statului şi l-a condamnat la cincisprezece ani de închisoare în lagăr de muncă. Bae a fost recent spitalizat, slăbind douăzeci şi trei de kilograme de când a fost condamnat. Să cerem ca Dumnezeu să lucreze la inimile oficialilor astfel încât fratele Bae Kenneth să fie eliberat!