SUA: Serialul “Biblia” depășește toate recordurile
Se pare că societatea americană se confruntă cu “o nouă foame pentru credință”. “The Bible” (Biblia) este un mini-serial istoric format din 5 părți, lansat în martie 2013, pe History Channel, în care timp de 10 ore sunt prezentate unele dintre cele mai cunoscute și cele mai populare povestiri din Biblie, de la Arca lui Noe și Exodul, Daniel în groapa cu lei, până la răstignirea și învierea lui Isus. Serialul a fost vizualizat de peste 13 milioane de telespectatori, ne relatează portalul The Telegraph. Acesta este un record absolut în categoria programelor de divertisment din Statele Unite în acest an. Nici un alt program sau serial nu a ajuns să fie așa de vizualizat în acest an. Un succes și mai mare a serialului “Biblia” îl reprezintă și vânzările de DVD-uri. Este deja un best-seller. Serialul ne relatează povestea din Vechiul și Noul Testament, dar, de asemenea, filmul se concentreză și pe persoana lui Isus Hristos. Producătorul Mark Burnett spune că “Biblia nu este o muncă comună sau produs – este vocea lui Dumnezeu”. “În urmă cu trei ani în urmă, când am contactat studio-urile să intereseze scenariul nostru, am auzit de la toții același lucru: “Nimeni nu vrea să vadă Biblia la televizor!“. Suntem încântați că toți au greșit”- a spus producătorul. Potrivit lui, “Biblia” este un mare succes, - dovada că americanii au o foame pentru credință.