Speranța pentru mai bine a Libanului se stinge | AO NEWS
28 Apr, 2021 - Alfa Omega TV

Speranța pentru mai bine a Libanului se stinge | AO NEWS

Alianța politică ce conduce provizoriu Libanul, are în componența sa organizația teroristă iraniană Hezbollah.

Aceasta continuă să submineze eforturile de formare a unui nou guvern tehnocratic, în ciuda termenului limită dat de Banca Mondială, care a impus o serie de condiții pentru a putea acorda un împrumut vital de 246 de milioane de dolari pentru programele de ajutorare socială. Libanul are nevoie disperată de acest ajutor, dar nu poate depăși presiunea iraniană exercitată prin intermediul Hezbollah.

Subsecretarul de stat american, David Hale, care a vizitat Beirut recent, a avertizat politicienii libanezi că ar putea să se confrunte cu acțiuni punitive din partea occidentului dacă vor continua să întârzie reformele. Refuzul Hezbollah de a se conforma este mai puternic pentru politica internă. Prin urmare, într-o încercare disperată de a-l convinge pe președintele libanez Michel Aoun, care este de confesiune creștină maronită, să renunțe la sprijinul său pentru Hezbollah, primul-ministru desemnat, Saad al-Hariri, a călătorit la Vatican pentru a cere sprijinul Papei Francisc. Acesta și-a arătat dorința de a vizita Libanul cât mai curând.

Știre prezentată în cadrul ediției din 28 aprilie 2021 a grupajului informativ AO NEWS.

Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega


Sursa: