Speranță pentru Liban | Știre Mapamond Creștin
20 Aug, 2020 - Alfa Omega TV

Speranță pentru Liban | Știre Mapamond Creștin

Libanul este un alt loc fierbinte în Orientul Mijlociu, unde un pastor din Beirut Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru inspirația primită de la Duhul Sfânt, care a salvat viața membrilor din biserică de la acea explozie masivă. Potrivit pastorului Said Deeb, el a simțit îndemnul de a trimite pe toată lumea acasă mai devreme în acea zi. El se temea din cauza riscului pe care îl poate reprezenta pandemia, însă nu știa că realitatea era și mai serioasă. În fiecare zi, 34 de membri ai bisericii și 240 de copii s-au întrunit în biserica condusă de el în Beirut, aflată la două minute de mers cu mașina de locul exploziei. El a spus că deflagrația a spulberat geamurile distrugând tot ce le-a ieșit în cale. Nimeni nu ar fi supraviețuit. Pastorul Said vorbește despre această situație.

Wendy Griffith: Pastore, spuneți că în acea zi, în care a avut loc acea explozie devastatoare din portul din Beirut, ați auzit vocea Duhului Sfânt. Ce v-a spus?

Said Deeb: Ne-am întrunit și ne-am rugat. Ne rugăm în fiecare dimineață, deoarece seara avem grupuri de ucenicie, iar la centrul nostru, care găzduiește copiii refugiaților, vin și copii sirieni. Nu mă simțeam în largul meu. Nu știu cum să explic. Am simțit că se va întâmpla ceva rău. Am început să ne rugăm, dar nu s-a schimbat nimic. Nu știu de ce am fost așa de nepoliticos, dar le-am spus oamenilor: ”Mergeți acasă! Închideți totul și mergeți acasă! Închideți centrul!” Oamenii s-au întrebat de ce îi trimit acasă, aveau programate întruniri, veniseră de departe. Le-am spus că nu știu de ce, dar i-am rugat să meargă acasă și să se întoarcă duminică. Era o zi de marți după amiază.

Wendy Griffith: L-a ce v-ați gândit când Domnul v-a zis să spuneți oamenilor să meargă acasă? La ce v-ați gândit?

Said Deeb: Nu știu ce mi s-a întâmplat. Am simțit o supărare, o tristețe. Nu știu exact ce a fost, însă era un sentiment intens. Am simțit că mi se spune: ”Du-te! Du-te! Du-te!” Am spus oamenilor să meargă acasă. I-am împins. Le-am spus să stingă calculatoarele. I-am forțat să plece. Ei au spus că gătesc, că trebuie să distribuie mâncare pentru refugiați și pentru nevoiași. Le-am spus să anuleze totul în acea zi și să pună mâncarea în frigider. Ei credeau că mi-am pierdut mințile. Ei nu știau, nici eu nu știam că acesta era un semn de la Duhul Sfânt. Le-am spus că nu știu de ce, dar să plece.

Wendy Griffith: Ați spus că explozia a împins un perete prin întreaga sală și dacă ar fi fost copiii acolo, ar fi murit. Vorbiți-ne de daunele din acele clase.

Said Deeb: Am primit poze șocante cu biserica. Am avut nevoie de 12 ani ca să construim acest auditoriu, această biserică și această clădire frumoasă. Tot ce am construit în 12 ani s-a distrus în totalitate. Tavanele au căzut pe podea, toate lămpile, toate tablourile, toate ușile. Uși fără ramă. Geamurile s-au spart. Este sticlă peste tot. Și ramele au căzut pe jos. Este groaznic.

Wendy Griffith: Până acum știm că cel puțin 200 de oameni și-au pierdut viața în urma exploziei. Mii de oameni au fost răniți. Mulți au rămas fără adăpost. Cum ajută biserica dumneavoastră, Biserica Life Center din Beirut pe cei nevoiași în aceste zile?

Said Deeb: Eu consider că e un miracol. Ar trebui să fie cel puțin 10.000 de morți. Nu cred că cifrele sunt corecte. Dacă ne uităm la amploarea distrugerii, nu îți vine să crezi că au murit doar 150-200 de oameni. În jur de 300.000 de oameni au rămas fără adăpost. În jur de 100.000 de copii sunt fără adăpost. Armata ridică corturi. În ziua următoare, dimineața devreme, am început să îndepărtăm molozul. Am știut că oamenilor le este foame. Am zis să reabilităm mai întâi bucătăria. Am restaurat bucătăria și am început să gătim. Am făcut sandvișuri, mâncare caldă și am distribuit mâncarea. Pe de o parte am curățat, de pe altă parte am distribuit mâncare nevoiașilor. Am trimis mâncare, sandvișuri, am distribuit băuturi. Zilnic vin oamenii după mâncare. Zilnic distribuim mâncare. Azi am distribuit 400 de cutii cu mâncare caldă, friptură delicioasă cu piure. Am mai distribuit 500 de sandvișuri. Am mai distribuit și câteva mii de sticle cu apă. Facem asta zilnic. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru Trupul lui Hristos. Oamenii mă sună din întreaga lume, de pe cinci continente, din America, Europa, din Singapore, Germania, Elveția, din Regatul Unit și ne trimit bani pe contul bisericii. Am început să curățăm prin credință, și să gătim tot prin credință. Toți banii pe care îi primim îi dăm mai departe.

Wendy Griffith: Slavă Domnului, pastore, că ați auzit vocea Duhului Sfânt! Au fost salvate multe vieți, iar acum biserica voastră îi ajută pe nevoiași. Îi mulțumim Domnului pentru acestă mărturie, că sunteți în viață, că ați apucat să vorbiți despre cele întâmplate și despre bunătatea lui Dumnezeu.

Știrea face parte din emisiunea „Mapamond creștin” 840, difuzată în august 2020.

Alte știri aici: https://alfaomega.tv/stiri

Urmărește noua pagină de Facebook Știrile Alfa Omega: https://facebook.com/StirileAlfaOmega


Sursa: