Somalia – zona interzisă pentru creştini
Cea de-a 3-a țară în Indexul Mondial de Persecuție este Somalia. În Somalia islamul este religie de stat şi se consideră de la sine înţeles că toţi somalezii sunt musulmani. Imamii din moschei şi din şcolile islamice precum şi liderii grupului fundamentalist Al-Shabab declară constant, în mod public, faptul că în Somalia nu este loc pentru creştini.
În Somalia nu există nici un loc sigur unde creştinii s-ar putea întâlni pentru a-şi practica credinţa în comun. Există multă violenţă peste tot în țară şi chiar dacă creştinii au de înfruntat o soartă groaznică totuşi mulţi dintre ei aleg să îi rămână credincioşi lui Isus.
De unde vine persecuţia?
Cele două mari surse de persecuţie pentru creştinii din Somalia sunt grupul militant islamist Al-Shabab şi sistemul de organizare tribal al ţării. Sistemul social şi de guvernare este unul bazat pe clanuri şi se opune oricărei forme de practicare a creştinismului deoarece se aşteaptă ca toţi somalezii să fie musulmani. Al-Shabab foloseşte de asemenea o structură de clan pentru a aduna informaţii, recruta membri şi a-şi promova ideologia. Sub ameninţarea expulzării sau morţii, ei îi forţează pe şeici şi imami să facă propagandă islamului. Imamii sunt obligaţi să sprijine liderii Al-Shabab şi să se opună oricăror încercări de a se practica altă religie în afară islamului.
Cum suferă creştinii
În ultimii ani situaţi creştinilor s-a înrăutăţit considerabil. Militanţii islamici îi vânează pe creştini oriunde s-ar afla aceştia pentru că sunt consideraţi ţinte valoroase. De cele mai multe ori, creştinii atunci când sunt descoperiţi sunt ucişi pe loc. Grupul Al-Shabab aderă la doctrina strictă a formei de islam Wahhabi şi pledează pentru aplicarea legii Sharia în toate aspectele vieţii somalezilor.
Creştinii au de suferit nu numai din partea Al-Shabab, ci şi din partea propriilor familii şi a comunităţii în care trăiesc. Dacă un somalez este suspectat că a devenit creştin, membrii familiei şi cei ai clanului îl vor hărţui, intimida şi, cel mai probabil, chiar ucide.
Exemple de creştini în Somalia
Pe perioada întocmirii raportului de monitorizare a persecuţiei la nivel mondial pentru anul 2018, magazinele şi micile afaceri ale celor suspectaţi că s-au convertit la creştinism au fost distruse. Conform unor surse cel puţin trei convertiţi au fost izgoniţi din țară iar alţi opt au fost forţaţi să se mute într-o altă zonă din ţară.
Există informaţii conform cărora cel puţin 23 de persoane au fost ucise fiind suspecte că s-au convertit la creştinism. Trei persoane de sex feminin suspecte că s-au convertit au fost forţate să se căsătorească cu musulmani.
Rugaţi-vă pentru Somalia
Rugaţi-vă ca Domnul Isus Hristos să îşi zidească biserica Sa din Somalia în ciuda circumstanţelor extrem de dificile;
Rugaţi-vă pentru protecţia somalezilor care sunt creştini, care trebuie să îşi practice credinţa în secret. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să le scoată în cale oportunităţi pentru împărtăşi despre dragostea şi iertarea care se găseşte în Evanghelie;
Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru promisiunea Lui că îşi va zidi biserica şi rugaţi-vă pentru că mulţi musulmani să fie atraşi către El.
Traducere de Ionuț Poteraș
Sursa: Open Doors World Watch List 2018: Somalia from Open Doors USA on Vimeo.