Slavă lui Dumnezeu: toţi cei 12 băieţi şi antrenorul lor blocaţi într-o peşteră inundată din Thailanda au fost salvaţi
11 Jul, 2018

Slavă lui Dumnezeu: toţi cei 12 băieţi şi antrenorul lor blocaţi într-o peşteră inundată din Thailanda au fost salvaţi

Misiunea de salvare a celor doisprezece băieţi şi a antrenorului lor de fotbal, a căror tragedie a atras atenţia întregii lumi, s-a încheiat cu succes. Mai multe ambulanţe au fost văzute demarând de la locul unde se află intrarea în peşteră după ce şi ultimul grup de supravieţuitori au fost scoşi la lumină. Oficiali ai autorităţilor de sănătate thailandeze au declarat că băieţii, cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, sunt sănătoşi şi cu un moral bun. Toţi cei salvaţi se află în carantină la spital pentru diverse investigaţii pentru a preveni eventuale infecţii. Le vor fi evaluate starea inimii şi a plămânilor şi administrate vaccinuri şi antibiotice. Dacă testele medicale vor arăta că nu există motive de îngrijorare, părinţii copiilor vor avea acces în spaţiul din spital unde se afla aceştia pentru a-i vedea pentru prima oară în două săptămâni de când aceştia au fost blocaţi în peşteră. Unul dintre copiii salvaţi este beneficiarul unui program de dezvoltare a copiilor susţinut de către organizaţia non-profit Compassion International. Motto-ul lor este: „Eliberând copiii din sărăcie în numele lui Isus.” „Vă mulţumim pentru rugăciuni şi încurajări. Mulţumim lui Dumnezeu. Sunt recunoascatoare că băiatul meu şi toţi ceilalţi colegi ai lui şi antrenorul lor au fost salvaţi,” a declarat mama băiatului într-un interviu pentru Compassion International. „Mă simt atât de fericită să fiu reunită cu fiul meu. Mulţumim tuturor celor care s-au rugat pentru salvarea lor.” Cei doisprezece băieţi şi antrenorul lor au fost blocaţi în peştera pe care o explorau după ce mai multe ploi au cauzat inundații, făcând imposibilă întoarcerea lor înapoi la lumina zilei. Eforturile care s-au făcut pentru salvarea lor au fost disperate şi s-au soldat şi cu moartea unui salvator, un fost membru al trupelor speciale din Thailanda. Sursa: CBN News