Simion Ioanăș: A „pune șaua” pe cineva

Este o expresie care vine de la a pune șaua pe cal sau a înșeua, însă atunci când este folosită cu referire la relațiile dintre noi oamenii are o altă conotație, dicționarul explicativ ne redă înțelegerea expresiei ca: a supune, a stăpâni, a exploata (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. Tragic este că, în societate oamenii folosesc principiul „înșeuării” semenilor, asta de când lumea sau mai bine zis de la căderea omului în păcat. Începând cu relațiile din familie, omul ar vrea ca să „pună șaua” pe semen cumva. Soțul pe soție, soția pe soț, părinții pe copii sau copiii între ei. Cineva vrea să domine, pentru egoismul propriu și atunci supune, stăpânește, exploatează, constrânge, totul cu scopul de a-și atinge scopul satisfacerii egoismului personal. De aceea este principiul „tu ești bărbat în casă”, prin care bărbații se încurajează unii pe alții la abuz și supunere a femeii, asta deoarece vor să supună, să exploateze. Același lucru se întâmplă de multe ori și între părinți și copii, ori între frați. În nici un caz Dumnezeu nu a lăsat așa! În Hristos Isus, trăind după principiile biblice, la baza relațiilor stă dragostea. Există o autoritate lăsată de Dumnezeu în cadrul familiei, însă aceasta se referă la responsabilități și atribuții, nicidecum la abuz sau manipulare. În cadrul relației soț și soție, Dumnezeu nu mai face diferență, noi suntem egali înaintea lui, femeia și bărbatul, pentru ambii a murit Hristos, doar responsabilitățile și atribuțiile sunt diferite: „Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus.” (Gal.3:28) „Dar vreau să știți că Hristos este Capul oricărui bărbat; ca bărbatul este capul femeii și că Dumnezeu este Capul lui Hristos.” (1 Cor. 11:3) Autoritatea care-o dă Dumnezeu bărbatului în cadrul familiei nu este sub formă de dominare, de exploatare, ci este de responsabilitate, bărbatul are atribuții pe care trebuie să le pună în practica vieții de fiecare zi, referitor la nevoile materiale ale familiei, la nevoile spirituale, decizii privitoare la bunul mers al familiei, educația copiilor etc. Noi, ca soț și soție ne completăm unii pe alții și dacă fiecare ne punem în practică atribuțiile și responsabilitățile, familia funcționează bine și după cum a rânduit Creatorul nostru. De aceea Dumnezeu îi spune soției să fie supusă bărbatului, în sensul de-ai da respectul privitor la atribuțiile și responsabilitățile date lui de Dumnezeu. Tot la fel bărbatul trebuie să-și iubească soția și astfel să-i câștige respectul și plăcerea de-a sta sub autoritatea lui. „Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta se iubește pe sine însuși.” (Efes.5:28) „Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea,” (Efes.5:25) „Și după cum Biserica este supusa lui Hristos, tot asa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile.” (Efes.5:24) De secole, chiar în lumea creștină, oamenii au interpretat în mod greșit aceste versete, cu scopul de-a „pune șaua”, de-a domina, de a-și atinge egoismul și nevoile personale, de-a exploata. Totuși Dumnezeu rămâne același și la baza relației din familie trebuie să rămână Dragostea. Privitor la educația copiilor sau la relațiile dintre copii, dintr-o familie, lucrurile nu stau mai bine. Cam acolo vor unii părinți să ajungă și privitor la educație. Mai degrabă vor să dreseze, să exploateze, să manipuleze, uitând ca copilul care Dumnezeu ni l-a dat are o personalitate. Noi suntem datori, ca părinți, să-i educăm, să le arătam dragoste, să-i protejăm, să le cizelăm personalitatea etc, pentru ca atunci când vor trebui ei să-și asume responsabilități să fie echipați, să facă față. Dacă în vreun fel părintele își neglijează responsabilitatea de-a asigura confortul material sau spiritual, ori educația, consilierea, care trebuie s-o dea copilului se produce un dezechilibru. Unii părinti cred că dacă-i asigură copilului cele necesare din punct de vedere material și-a încheiat responsabilitatea. Fals, mai târziu o să vadă că lapsusul creat în domeniul educației, al consilierii și spiritual al copilului, de fapt a distrus personalitatea și viața acelui copil. Vreau să ne îndreptăm acum imaginea spre un alt segment important al societății: Biserica. În Biserică sunt formați oameni pentru Împărăția lui Dumnezeu și Ea este formată din oameni bineînțeles. Oameni care sunt salvați de Domnul, prin credința în Evanghelie și pocăință și se integrează într-o Biserica locală, unde cresc spiritual și se pregătesc pentru Împărăția lui Dumnezeu. Însă și aici s-a ajuns la „înșeuare”, nu fiindcă Dumnezeu a vrut așa, ci fiindcă omul egoist a vrut așa. Autoritatea dată de chemarea și darul unora, a ajuns să devină abuz și încercarea de-a „pune șaua” pe semeni. Astfel s-a ajuns la ierarhii și mireni în biserică, s-a ajuns la o clasă favorizată și una defavorizată, ba s-a ajuns la inchiziția care condamna la moarte și la masa de manevra care trebuia să plătească, ori cu bani, ori cu forța de muncă, ori cu viața. Asta deoarece dacă la astfel de oameni nu te supui abuzurilor lor, exploatării și constrângerilor lor, plătești scump. Sigur că astăzi am ieșit din perioada evului mediu întunecat, însă din omul bisericii nu a ieșit dorința de-a „înșeua” pe alții, chiar dac-o face mai mascat și într-un fel mai ascuns. Așa că și astăzi, probabil la fel de mult ca și atunci, oameni ai Bisericii doresc să domine, uitând că nu este alt Cap al Bisericii, decât Hristos Isus. În lumea neoprotestantă am avut o structurare de tip congregațional, unde întreaga Biserică hotărăște și conduce în lumina Sfintei Scripturi, însă încet, încet, lucrurile s-au dus din nou spre un sistem ierarhic, în care o anumită clasă de prezbiteri dorește să preia puterea. Unde deja s-a întâmplat asta, acolo „erarhia” a început să „pună șaua”, găsind o „căruță” de motive, ca să poată în liniște să-și ducă planurile la îndeplinire, fiind vorba de putere, de bani, de interese. Așa s-a ajuns în multe biserici că congregația nu mai are nici un cuvânt, ci o mână de oameni conduce cu mână forte, atunci când cineva are „curajul’ să spună ceva, atunci intră în forță „disciplina” bisericească, care merge până acolo încât dacă omul nu se lasă „înșeuat” este excomunicat, adică dat afară. Asta ca „ierarhia” să-și poată duce în „pace” scopul la bun sfârșit. Biblia ne învață că suntem mădulare unii altora și autoritatea dată unor oameni chemați să slujească în Biserică este pentru slujire, nu pentru abuz și manipulare. Așa ar trebui să înțeleagă orice om din Biserica, că fiecare membru are o chemare și un dar dat de Duhul Sfânt, ca să slujească celorlalți, nu ca să constrângă și să exploateze. Astfel în Biserică se respectă autoritatea dată de darul dat de Duhul Sfânt, însă asta-i valabil între toate mădularele din Biserică. Astfel pastorul sau diaconul are autoritate privitor la darul primit, însă în același timp și ei se supun autorității unui frate sau unei surori, care are un dar diferit decât al lor. Și cu toți împreună ca congregație fiecare se supune Capului Bisericii și Cuvântului Scripturii. „Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos.” (Efes.5:21) „Ierarhia” însă de cele mai multe ori nu poate să vadă o asemenea viziune, motivația poate fi doar una singură: „să pună șaua” pe alții. Ei motivează cu: „Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciți de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea și cu învățătura pe care o dau altora.” (1Tim. 5:17) Sigur că versetul este adevărat, însă asta nu exclude cinstea care trebuie s-o dea orice slujitor celui care-i slujește. Cinstea trebuie să fie reciprocă, la fel și supunerea, în Hristos. Trebuie astfel să fie un echilibru în Biserică, unde să troneze dragostea, cinstirea și supunerea unii față de alții și cu toți față de Hristos Domnul. Când apare o erezie sau un dezechilibru, un păcat, bineînțeles că trebuie taxat, însă asta bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu și nu pe principiul „înșeuării”. Iar decizia finală trebuie dată de congregație și nu de o „elită”. „Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Rom.12:10) De aici ajungem la societatea de astăzi, unde primează dorința de exploatare în folosul materialismului, a îmbogățirii. Aici poți să fi omul de afaceri sau simplul muncitor, însă principiul de-a „pune șaua” este tentant de ambele părți. Patronul afacerii dorește ca să te supună, să te constrângă și să te exploateze la maxim, în folosul propriului buzunar.
Pe de altă parte și muncitorul urmărește să manipuleze și să poată găsi o portiță de a munci cât mai puțin, pe bani cât mai mulți. Principiul lăsat de Dumnezeu, principiul creștin este: „Robilor, ascultați în toate lucrurile pe stăpânii voștri pamântești; nu numai când sunteți sub ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăție de inimă, ca unii care vă temeți de Domnul.” (Col.3:22) „Stăpânilor, dați robilor voștri ce le datorați și ce li se cuvine, căci știți că și voi aveți un Stăpân în cer.” (Col.4:1) Dacă ambele părți ar respecta pe Dumnezeu și principiile Lui, atunci s-ar rezolva majoritatea divergentelor, însă lucrurile nu stau așa. Trăim într-o societate unde materialismul a ajuns la apogeu, este scopul vieții multora astăzi și pentru asta sunt gata sa se preteze la orice, ca să-și atingă scopul. De aceea am ajuns la abuzuri, avem parte de greve, contracte de munca și alte pârghii de echilibru, însă întotdeauna o să fie o lupta a persoanelor egoiste de-a „pune șaua” pe ceilalți. În familie, biserică și societate, ar trebui să primeze dragostea, respectul, slujirea și raportarea la Sistemul de valori revelat de Dumnezeu omului: Sfânta Scriptură. Nu este așa, deoarece omul este căzut, păcatul l-a robit, egoismul și firea, tot ce vine de la satana îl orbește pe om și-l face robul puterii, a exploatării și materialismului. Singurul mod de-a ne debarasa de lucrurile acestea care ne fac nefericiți pe pământ, este pocăința și întoarcerea la Sistemul de valori al lui Dumnezeu. Hristos Domnul a înfrânt păcatul și pe satana la Cruce la Golgota, Hristos a Înviat, iar pentru cei care vin la El, El le dă eliberare de aceste lanțuri ale egoismului, abuzului și întunericului. Depinde ce alegi azi citind acest material, să mai abuzezi de semenii tăi, indiferent că sunt în familie, biserică sau societate, ori astăzi te pocăiești, ceri iertare lui Dumnezeu și semenilor și începi de azi să le slujești, să te uiți spre nevoile lor și nu doar spre satisfacerea nevoilor și planurilor tale. Mă rog ca Dumnezeu să facă o schimbare radicală în viața ta și viața mea, astfel încât să slujim semenilor pe acest pământ, după voia lui Dumnezeu, știind că într-o zi cu toți vom sta în fața scaunului de judecată a lui Dumnezeu, unii pentru răsplata slujirii noastre și alții pentru plata egoismului și păcatului de care ne-am lăsat robiți. Hotărăște astăzi sub autoritatea cui vrei să-ți mai trăiești viața de acum încolo, sub autoritatea lui Dumnezeu sau sub autoritatea egoismului tău, în funcție de alegere vei suporta consecințele, atât aici pe pământ, cât și dincolo în veșnicii. Autor: Simion Ioanăș