SDR2019: Rugăciune pentru solii Evangheliei
09 Jan, 2019

SDR2019: Rugăciune pentru solii Evangheliei

Miercurirugăciune pentru păstori, evangheliști, misionari și predicatori itineranți „Apoi le-a zis: „Duceți-vă în toată lumea, și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Cine va crede și se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit”. (Marcu 16:15-16) „Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii și morții, și pentru arătarea și Împărăția Sa: propovăduiește Cuvântul, stăruiește asupra lui la timp și ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura”. (2 Timotei 4:1-2) „Ceice se împrăștiaseră, mergeau din loc în loc, și propovăduiau Cuvântul. Filip s-a coborât în cetatea Samariei, și le-a propovăduit pe Hristos”. (Fapte 8:4-5) DWEFDG Christian evangelist Billy Graham preaching at the Miami Beach Convention Hall on March 6, 1961 in Miami Beach, Florida, USA. Marea Trimitere reprezintă porunca Domnului Isus dată întâi ucenicilor și apoi tuturor urmașilor Lui de a propovădui Evanghelia la orice făptură începând din Ierusalim și până la marginile pământului. Ascultând de porunca Domnului, înaintașii credinței baptiste au adus Evanghelia și pe meleagurile noastre. Apoi, generație după generație a continuat această lucrare, și astăzi avem în România aproximativ 2000 de biserici și aproximativ 1000 de lucrători ordinați în slujire. Pe lângă păstorii ordinați, Duhul lui Dumnezeu a înzestrat și a pus pe inima altor frați – evangheliști, misionari sau predicatori neordinați – să răspundă nevoilor de predicare a Cuvântului în bisericile care nu au păstori prezenți la unele servicii divine, sau să ducă mesajul Evangheliei în localitățile unde nu există biserici baptiste. În aceste locuri, Evanghelia este predicată de frați din biserica locală sau de frați vizitatori. De asemenea, ascultând de chemarea Domnului la misiune externă, unii frați sunt implicați în slujiri misionare dincolo de hotarele țării. Înțelegând greutățile slujbei și piedicile pe care le pot avea în calea lucrării, venim înaintea Domnului în rugăciune: Mulțumire: pentru râvna, dedicarea și jertfa păstorilor, evangheliștilor, misionarilor și predicatorilor itineranți;pentru toți cei care au auzit Cuvântul și s-au întors la Domnul;pentru bisericile nou plantate în țară și peste hotare;pentru vremea de libertate religioasă și pentru inimile deschise față de Evanghelie. Cerere: pentru călăuzirea și ungerea Duhului peste toți cei care propovăduiesc Cuvântul;pentru încurajarea celor care au parte de încercări și greutăți în slujire;pentru resursele spirituale și materiale necesare răspândirii Cuvântului;pentru vremuri de trezire spirituală;pentru o nouă generație de mari oameni ai propovăduirii Cuvântului. Mijlocire: protecție divină în călătorii pentru cei care merg în alte locuri;înviorarea și încurajarea celor care slujesc în zonele împietrite față de Evanghelie;mântuirea tuturor membrilor familiilor celor care propovăduiesc Cuvântul;uși deschise pentru Cuvânt în toate localitățile țării și peste hotare unde misionează frații noștri.