SCANDALOS: ONU vrea să impună CU FORȚA educația sexuală și educația despre gen în România
Șase Raportori ai Organizației Națiunilor Unite au solicitat Guvernului să dea explicații la Geneva despre asigurarea educației pe tema egalității și identității de gen în școli și universități și pe tema accesului elevilor la educație sexuală comprehensivă pentru copii, adolescenți și tineri.
Clarificările sunt cerute în contextul în care Parlamentul României a adoptat două propuneri legislative controversate. Este vorba de propunerea care elimină prevederile privind accesul la educație sexuală din Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului nr. 272/2004, și de propunerea care interzice discuțiile despre gen și identitate de gen în școli, licee, universități și programe de formare profesională, scrie mediafax.ro.
Prima propunere legislativă a fost transmisă Senatului spre reexaminare de către președintele României, iar a doua va fi discutată pentru a treia oară într-o ședință închisă a Curții Constituționale în data de 18 noiembrie.
„Interpelarea transmisă Guvernului Orban accentuează faptul că ambele propuneri au consecințe extrem de grave în educație, în condițiile în care sarcinile la adolescente, infecțiile cu transmitere sexuală, discriminarea și violența bazată pe gen, dar și stigmatizarea și marginalizarea persoanelor lesbiene, gay, bisexuale și transgender rămâne la un nivel ridicat. Mai mult, poziția Raportorilor ONU demonstrează că aceste prevederi încalcă drepturile femeilor și persoanelor transgender și angajamentele internaționale ale României, inclusiv Convenția de la Istanbul”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Accept.
Raportorii spun că își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că proiectele de lege propuse sunt incompatibile cu principiul non-discriminării coroborat cu dreptul la educație și dreptul la cel mai înalt standard de sănătate fizică și mentală care poate fi atins, inclusiv sănătatea sexuală și reproductivă, prin refuzul accesului la informare și educație.
Aceștia sunt, de asemenea, îngrijorați de faptul că sancționarea oricărei persoane care predă despre gen, egalitatea de gen și identitatea de gen pare să reprezinte o încălcare nejustificată a drepturilor sale la libertatea de opinie și de exprimare, precum și a libertății sale academice.
Vezi mai departe pe: https://europanews.ro/scandalos-onu-vrea-sa-impuna-cu-forta-educatia-sexuala-si-educatia-despre-gen-in-romania/
Sursa: