RZIM România a lansat primul episod din seria „Ask Away” (VIDEO)
12 Feb, 2020

RZIM România a lansat primul episod din seria „Ask Away” (VIDEO)

Pornim de la realitatea că toți avem întrebări care ne frământă și toți ne dorim răspunsuri relevante. Într-o lume atât de confuză, în care cei care gândesc, nu cred, iar cei care cred, nu gândesc, disciplina apologetică este un subiect vital necesar pe agenda publică. Marți, 11 februarie, RZIM România a lansat o nouă platformă apologetică care vine în completarea acestei nevoi importante pentru generația  noastră cu titlul „Ask Away”.

„Ask Away” este un concept preluat de la Ravi Zacharias Internațional și adaptat de echipa RZIM România. În noua serie de podcast-uri video în care autorii Adelina Ghilea și Titus Buita răspund la acele întrebări dificile de credință care te frământă, „AskAway” se dorește a fi o provocare pentru toți acei care se confruntă cu dileme și caută argumente complete. Este un proiect menit să creeze un context propice pentru a pune întrebările care ne frământă și să genereze un loc în care să formulăm răspunsuri, bazate pe Sfintele Scripturi, care să rafineze credința, să provoace o gândire profundă sau poate chiar să îl ajute pe om să creadă.

Faceți cunoștință cu moderatorii și primul episod pilot „Ask Away”. Podcast-ul video și audio va apărea odată la două săptămâni pe platformele: Facebook, Youtube, Soundcloud, ApplePodcasts și Spotify. Mai multe din culisele proiectului, aflați din interviul exclusiv oferit pentru ȘtiriCreștine.ro de Adelina Ghilea AICI!

Sursa: RZIM România