Preşedintele Trump sprijină iniţiativa reintroducerii studiului Bibliei în şcolile din America
20 Jun, 2019

Preşedintele Trump sprijină iniţiativa reintroducerii studiului Bibliei în şcolile din America

Preşedintele Trump susţine eforturile făcute de legiuitorii din mai multe state americane pentru a oferi elevilor din sistemul de învăţământul public posibilitatea de a studia Biblia la şcoală. „Numeroase state introduc ore de instruire biblică, oferind elevilor opţiunea de a studia Biblia. Este o revenire la vechile valori? Minunat!” a scris Trump pe reţeaua Twitter, după ce ştirea a fost prezentată în programul „Fox and friends” de pe canalul de ştiri FoxNews. Legiuitori creştini din şase state americane, în care parlamentul statal este controlat de politicieni republicani, au introdus proiecte de lege prin care şcolile publice vor trebui să ofere cursuri opţionale de Noul şi Vechiul Testament. Măsura iniţiată de legiuitori din Florida, Indiana, Missouri, Dakota de Nord şi Virginia a stârnit controverse. Printre criticii acestei iniţiative se numără Uniunea pentru Libertăţi Civile din America (ACLU), care argumentează că orele de studiu al Bibliei pun în pericol separarea dintre stat şi biserică, fapt care ar contravine primului amendament al Constituţiei americane. Statele Alabama, Iowa şi Virginia de Vest au avut deja iniţiative similare, însă acolo toate proiectele de lege au fost respinse conform FoxNews. În statul Kentucky, în schimb, guvernatorul Matt Bevin a semnat o lege în anul 2017 prin care elevii de şcoală pot urma cursuri de studiu al Bibliei. Acum un an, în ianuarie 2018, filiala din Kentucky a ACLU a semnalat către Consiliul Şcolar din Kentucky faptul că o investigaţie a arătat că multe dintre cursuri încalcă cerinţele constituţionale, conform cărora textele religioase care sunt folosite în şcoli trebuie să fie seculare, obiective şi să nu promoveze o religie anume. Conform ACLU, „profesorii de şcoală folosesc Biblia pentru a comunica lecţii de viaţă cu orientare religioasă, şi folosesc materiale de la Şcoală Duminicală ca sursă pentru materia de studiu. Aceste mijloace nu reprezintă modalităţi academice prin care Biblia poate fi studiată în mod obiectiv şi poate fi interpretată din punct de vedere istoric şi literar,” mai spune ACLU. În iunie 2018, Consiliul Şcolar din Kentucky a aprobat standarde pentru orele de clasă, însă cei de la ACLU au spus că sunt în continuare îngrijoraţi cu privire la ce va fi predat la orele de studiu al Bibliei. „Fără o programă strictă, ne temem că la multe dintre orele de studiu al Bibliei se va predica în loc să se predea,” a spus reprezentanţii organizaţiei în august 2018. „Filiala ACLU din Kentucky reaminteşte elevilor şi părinţilor că orele „studiul Bibliei” nu pot fi folosite pentru a promova un punct de vedere religios specific, să testeze în vreun fel credinţa religioasă a elevilor şi nici să inoculeze lecţii de viaţă religioase.” „Educaţia religioasă este cel mai bine să fie făcută de părinţi sau biserici, nu de şcoli sau guvern,” au completat cei de la ACLU. Creştinii evanghelici şi multe grupări creştine importante din SUA au făcut parte din coaliţia electorală care l-a susţinut pe preşedintele Trump la alegerile din 2016 şi au rămas în marea majoritate susţinători ai politicilor promovate de preşedinte, în specială datorită poziţiei pe care acesta o are în chestiuni precum drepturile persoanelor LGBT, avortului şi numirii de judecători conservatori la Curtea Supremă a SUA. Sursa: CBS News