PREMIERA videoclipului „Cel ce-a creat inima mea”, marca Sanctus Pro Deo
22 Aug, 2018

PREMIERA videoclipului „Cel ce-a creat inima mea”, marca Sanctus Pro Deo

Piesa turneului Show The Love 2018 a ajuns în sfârșit în spațiul public și nu oricum, dar cu un videoclip spectaculos. După câteva luni de muncă în culise și două zile de filmare, melodia interpretată de Florina Demian, compusă de Oni Rodila și textul semnat de Alina Paneșiu a fost lansată la ora 20:00 pe canalul oficial de Youtube al corului și bandului Sanctus Pro Deo! Scenariul și regia semnată de Dima Dimov și Timotei Jinar, prezintă povestea unui om eliberat, care după multă zbatere îi permite lui Dumnezeu să rupă lanțurile. Acțiunea filmată la apus în masivul Făgăraș și într-un openspase la Cluj, sugerează că în acapararea întunericului, lumina tot timpul ne așteaptă și oricât de grele nu ar fi lanțurile care ne în încătușează, El ne ascultă plânsul tăcut al inimii, ne învață a ierta și ne dă eliberarea! “Eu, aduc celor sărmani vestea bună. Eu proclam celor captivi eliberarea, orbilor – căpătarea vederii și eliberez pe cei neputincioși” // Ascultând această piesă, te invităm să îți ridici privirea spre Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, singurul care te poate elibera! Este gândul și dorința echipe Sanctus Pro Deo, pentru fiecare ascultător al piesei Cel ce-a creat inima mea. Savurați cuvintele și imaginile video. Lăsați-ne în comentarii impresiile despre muzică, text și imagini. Chiar de-n jurul meu se-adună norul îndoielilor, Și-ntrebări se-nalță ca un zid deasupra tuturor,
Caut pe genunchi puterea-n care-odată am crezut,
Așteptând… Isus este credincios și-mi dă lumina să-L găsesc,
Pacea lui cuprinde tot ceea ce nu pot să rostesc,
Chiar de-n noapte am umblat și pașii mei m-au clătinat,
M-ai salvat!
El e isus! Cel ce-a creat inima mea
Cunoaște și plânsul ei tăcut,
Trăiește în mine-acum
Crescând prin credință
Tot mai mult Îl pot vedea.
Cel ce-a iubit inima mea,
Deplin pe o cruce de amar,
Domnește în mine-acum
Prin jertfa-I divină mă învață a ierta. Domnul poate alina durerea sufletului frânt,
El învie chiar și oasele căzute la pământ
În lumina lui orice ființă prinde viață iar,
Mare har! Cel ce-a creat inima mea
Cunoaște și plânsul ei tăcut,
Trăiește în mine acum
Crescând prin credință
Tot mai mult Îl pot vedea.
Cel ce-a iubit inima mea,
Deplin pe o cruce de amar,
Domnește în mine-acum
Prin jertfa-I divină mă învață a ierta. Pe Domnul meu Îl voi vedea
Și-mi va fi binevoitor și voi uita ce m-a durut
Ca niște ape ce-au trecut
Și-I voi cânta cu-n cor sublim de îngeri
Într-un cer senin, Îl vom lăuda!
Îi vom cânta! Și va domni în veci de veci cel ce a fost,
E și va fi, și-n fericire vom trăi,
Iar moartea nici nu va mai fi.
Va răsplăti tot ce-am trudit
Și lacrimile le va șterge Domnul meu.
Dumnezeu! Cel ce-a creat inima mea
Cunoaște și plânsul ei tăcut,
Trăiește în mine-acum
Crescând prin credință
Tot mai mult Îl pot vedea.
Cel ce-a iubit inima mea,
Deplin pe o cruce de amar,
Domnește în mine-acum
Prin jertfa-I divină mă învață a ierta. Mă-nvață a ierta,
Mă-nvață a ierta,
Mă-nvață a ierta. Vedeți istoria piesei de la prima notă, până la text AICI
! Și detalii din culisele producției video AICI!