Predicator de stradă arestat în Scoţia pentru că a numit homosexualitatea păcat
Poliţia scoţiană l-a arestat pe Tony Miano, un predicator american şi fost şerif adjunct în Los Angeles, pentru încălcarea ordinii şi pentru folosirea limbajului „homofobic” în condamnarea păcatului. “Acesta este un indicator al suprimării libertăţii de a vorbi şi de a trăi cuvintele lui Isus Cristos în public şi de a prezenta învăţăturile Bibliei”, a declarat Andrea Minichiello Williams, director executiv al organizaţiei britanice Centrul Creştin de Asistenţă Juridică din cadrul Christian Concern, în privinţa arestului de miercuri noaptea (Christian Post). via christianpost.com Colegul lui Miano, pastorul Josh Williams din cadrul Bisericii Baptiste Reformate Craigie din Perth, a subliniat faptul că “Tony nu s-a concentrat pe practica homosexuală – era vorba despre păcatul în sine”. Miano, al doilea predicator de stradă care abordează cumpărătorii în perioada prânzului, miercuri, predicase despre păcat în general. Apoi dumnealui a menţionat păcatul sexual, incluzând adulterul, promiscuitatea şi homosexualitatea. Când Miano începuse să predice despre păcat, o femeie s-a răstit la el strigând că fiul ei este homosexual. Williamson a susţinut că femeia încercase să spargă aparatul de filmat cu care el înregistra predicarea lui Miano. Femeia a ameninţat cu arestarea predicatorilor şi a sunat la poliţie. Poliţia a ajuns în momentul în care predicatorii împachetau, iar femeia continua să strige la Miano. “Doamna ofiţer a văzut că aveam aparat de filmat şi s-a repezit asupra lui”, a relatat Williamson. “Apoi poliţistul l-a luat şi l-a aruncat în duba poliţiei.” În cele şapte ore de detenţie, el a declarat că poliţia îl interogase în legătură cu credinţa sa în Isus Cristos. “Am fost întrebat dacă cred că homosexualitatea este păcat”, a relatat Miano. “Am fost întrebat din ce fragment al Bibliei citisem. Am fost întrebat dacă i-aş da unui homosexual să mănânce în cazul în care el ar fi înfometat şi s-ar îndrepta spre mine.” Miano a explicat că începuse evanghelizarea pe stradă în urmă cu opt ani de zile, când a conştientizat că “mă iubesc mai mult decât îi iubesc pe oamenii pierduţi”. El a recunoscut că “eram mai preocupat de mine decât de locul în care ei îşi vor petrece veşnicia – eram mai preocupat de ceea ce ei gândeau despre mine în loc de ceea ce ei cred despre Cristos.” În iulie 2013, Tony Miano a fost arestat în Londra pentru o acuzaţie similară.