03 May, 2020

PREDICA de DUMINICĂ cu Bebe Ciaușu: Psalmul 121 – De unde-mi va veni ajutorul?

În această perioadă de pandemie, când noul coronavirus a secerat deja peste o sută de mii de vieţi şi a infectat aproape două milioane de oameni din întreaga lume, am realizat încă o dată cât de reale şi mai ales cât de realiste sunt afirmaţiile Duhului Sfânt lăsate pentru noi în Sfintele Scripturi, care spun că viaţa noastră nu este decât un „abur care se arată puţin şi apoi piere” sau că „viaţa noastră este ca iarba de pe câmp, care înverzeşte puţin, după care se usucă şi e luată de vânt.” Deşi ni se spune că bătrânii şi copii sunt categoriile cele mai vulnerabile în faţa acestui virus, care a pus planeta pe jar, în România cele mai multe persoane care au contractat virusul sunt persoanele cu vârsta între 30 şi 50 de ani. Şi cei mai mulţi sunt bărbaţi. Înţeleg din asta că sănătatea şi viaţa nu ne sunt garantate niciunuia dintre noi.

Zilele acesta m-am gândit şi la cuvintele apostolului Petru care spune că suntem doar nişte călători spre ţara lor şi mi-am amintit de cântarea aceea veche care spune:

„Ici călători suntem, sus ni-e ţara”
Acasă ne silim „Sus ni-e ţara!”
Orice s-apropie, El mâna-şi întinde,
La El ne conduce: „Sus ni-e ţara!”

Aceasta este realitatea cea mai evidentă: casa noastră nu este aici, oricât de mult ne-am lega de pământul acesta. Oricât de mult ne-am acomoda cu el, trebuie să fim conştienţi că suntem doar străini şi călători spre veşnicie. Or, dacă aşa stau lucrurile, trebuie să ne pregătim pentru ajungerea acasă. Şi nu doar cei în vârstă, ci toţi.

Aş vrea să privim împreună la cuvintele Psalmului 121, un psalm scris pentru pelerinii ce se îndreptau spre locul de închinare de la Templul din Ierusalim.

Călătoriile evreilor care mergeau la Ierusalim erau adesea lungi, obositoare şi pline de primejdii, de aceea se pleca în caravane, în grupuri mai mari de pelerini, pentru a se putea ajuta şi apăra unii pe alţii. Existau grupuri de bandiţi, de hoţi şi jefuitori care atacau grupurile de călători şi le luau banii sau animalele pregătite pentru jertfă, erau de asemenea, animale sălbatice care-i puteau ataca ziua sau noaptea, mai era pe deasupra pericolul căldurii prea mari din timpul zile sau al frigului din timpul nopţii, pentru că în părţile acelea cu cât era mai cald ziua cu atât era mai frig noaptea. Călătorii aceştia voiau să ajungă la Ierusalim, să ajungă la Templu, pentru a se închina în prezenţa lui Dumnezeu, dar era o adevărată aventură să ajungă până acolo.

Aş vrea să ne uităm la Psalmul acesta pentru că şi noi suntem călători ca şi ei, dar noi călătorim spre Noul Ierusalim, spre cetatea eternă unde vom sta în prezenţa lui Dumnezeu şi ne vom închina lui. Şi călătoria noastră este cel puţin la fel de primejdioasă ca a lor: pe de-o parte, ispitele şi plăcerile de-o clipă ne atrag şi ne fac să comitem păcate, care ne pot deturna de pe calea credinţei. Pe de altă parte, sunt suferinţe şi necazuri, sunt boli, precum aceasta cu care omenirea se confruntă în aceste zile.

Dar vreau să vă încredinţez de un lucru:

1. Dumnezeu vede toate problemele noastre

Oricât de multe ar fi pericolele, oricât de mari ar fi problemele, Dumnezeul nostru este mult mai mare decât ele. Trebuie să credem asta! Acesta este şi mesajul pe care autorul Psalmului 121 voi să li-l transmită pelerinilor care mergeau la Ierusalim de cel puţin trei ori pe an, la marile sărbători poruncite de Dumnezeu.

De obicei, din orice parte a Israelului veneau pelerinii, pentru a ajunge la Templul de la Ierusalim trebuia să urce, pentru că Templul era construit pe un munte foarte cunoscut în Biblie, Muntele Moria pe care urcaseră altădată Avraam şi fiul său Isaac. De aceea, 15 psalmi, de la 120 la 134 sunt numiţi, „Psalmi ai treptelor”. Aşa că autorul acestui psalm, călătorind şi el dintr-o altă parte a ţării spre Ierusalim, spre templu, îşi ridică ochii spre munţi şi conştient de pericolele care-i stau înainte, întreabă: „De unde-mi va veni ajutorul?” Da, eu merg să mă închin Domnului la Templul Sfânt, dar pentru a ajunge acolo trebuie să înfrunt pericole. Vede Dumnezeu lucrul acesta? Ştie El de problemele cu care ne confruntăm până ajungem acolo?

N-am nici o îndoială că de multe ori v-aţi pus şi dvs. aceleaşi întrebări: vede Dumnezeu problemele mele, ştie El prin ce necazuri şi greutăţi trebuie să trec pentru a ajunge la El? Spre ce să îmi îndrept privirea, spre cine să mă uit, unde să caut ajutor? Vedeţi, Biblia nu ne amăgeşte pretinzând că pelerinajul nostru spre cer va fi uşor. Când devii creştin nu-ţi este eliberat un permis de liberă trecere prin necazuri şi probleme, ba dimpotrivă. Domnul Isus ne-a avertizat că în lume vom avea necazuri. Purtarea crucii în sine constituie un prilej de mari necazuri uneori.

Psalmistul zice: „îmi ridic ochii spre munţi…”

Ştiţi că multe evenimente importante din istoria biblică au avut loc pe munţi? De exemplu jertfirea lui Isaac a avut loc pe vârful Muntelui Moria, primirea legii pe Muntele Sinai, trezirea spirituală şi demascarea dumnezeilor falşi din vremea lui Ilie, pe Carmel schimbarea la faţă a Domnului Isus a avut loc pe Muntele Tabor, iar răstignirea Sa, evenimentul care a schimbat radical cursul istoriei a avut loc pe un versant al muntelui Moria, pe Dealul Căpăţânii sau Calvaria, sau Golgota.

Este interesant că momentele de apogeu spiritual au avut loc pe munţi. Ca să urci pe munte necesită efort, pericole, obstacole. Nu oricine poate urca pe munte. Dar cine a ajuns pe munte, cine a trecut peste greutăţi, va sta în prezenţa lui Dumnezeu.

Psalmistul spune: Îmi ridic ochii spre munţi şi apoi se opreşte. Avem câteva puncte de suspensie în text, după care continuă: de unde-mi va veni ajutorul? Când eram mai tânăr, în anii de început ai credinţei, citeam versetul acest într-o singură frază, în felul următor: Îmi ridic ochii spre munţi de unde-mi va veni ajutorul. Şi înţelegeam că psalmistul se uita spre munţi sperând că de-acolo îi va veni ajutorul. Dar fratele Dumitru Cornilescu a reuşit aici o traducere foarte bună, pe care multe alte traduceri nu o au. Se opreşte şi pune puncte de suspensie şi spoi continuă. Ceea ce înseamnă că Psalmistul se uită spre munţi unde vede pericolele nicidecum ajutorul. Ajutorul lui venea de la Domnul, Creatorul cerului şi al pământului.

Ce linişte poate să dea sufletului nostru această înţelegere!

În pribegia noastră pe pământ vedem nenumărate pericole, necazuri, probleme, crize de tot felul, şi singurul care le ştie pe toate şi le vede pe toate este numai Dumnezeu. Ce linişte aduce sufletului nostru înţelegerea faptului că Dumnezeul care a aranjat planetele şi a format galaxiile, vede şi cunoaşte toate problemele noastre. Dacă El poate rândui mersul planetelor, cu siguranţă va rândui şi mersul vieţii noastre.

Pentru evreul de rând, referirea la însuşirea de creator a lui Dumnezeu era una care aducea foarte multă pace, de aceea, se salutau unii pe alţii, folosind expresia aceasta.

Iată câteva exemple:
Psalmul 115:5 „Fiţi binecuvântaţi de Domnul care a făcut cerurile şi pământul”
Psalmul 134:3 „Domnul să te binecuvânteze din Sion, El care a făcut cerurile şi pământul”
Psalmul 146:5-6 „Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, Ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său. El a făcut cerurile şi pământul”.

Ideea este că Dumnezeul creator care vede toate miliardele de galaxii, vede şi viaţa noastră, cu tot cu problemele noastre.

Augustin spunea: „Mergi încotro voieşti, El te vede; aprinde-ţi candela, El te vede; înăbuşe-i flacăra, El te vede; Să se teamă de El oricine Îl priveşte.” Da Dumnezeu ne vede problemele, dar este suficient să ştim că Dumnezeu cunoaşte problemele noastre? Nu…

2. Lui Dumnezeu Îi pasă de problemele noastre

În următoarele versete, autorul psalmului îşi exprimă încrederea că Dumnezeu nu doar vede problemele noastre, dar stă nepăsător faţă de ele, ci îi pasă de ele, pentru că-I pasă de noi. El spune:

„Da, El nu va îngădui să şi se clatine piciorul, Cel ce te păzeşte nu va dormita, Iată că nu dormitează şi nu doarme cel ce păzeşte pe Israel. Domnul este păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă, de aceea nu te va bate soarele ziua nici luna noaptea”.

Apostolul Pavel ne spune că Dumnezeu nu este doar Creatorul universului ci şi Susţinătoul lui. În Coloseni 1:16-17 spune: „Prin El au fost făcute toate lucrurile” – aici întâlnim calitatea de creator a lui Dumnezeu – dar continuă: „El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El”.

Cuvintele lui Pavel sunt o mângâiere extraordinară pentru noi, deoarece în istorie, unii filozofi L-au descris pe Dumnezeu ca pe un Ceasornicar cosmic, care, după ce a creat lumea, a lăsat-o să funcţioneze după propriile mecanisme universale. Dar nu acesta este Dumnezeul Bibliei. Dumnezeul Bibliei nu şi-a abandonat creaţia. Ci chiar şi după căderea omului în păcat, Dumnezeu a continuat să se implice în mersul creaţiei până în cele mai mici detalii. Dumnezeu este atât de preocupat de creaţia Sa că hrăneşte vrăbiile, dă parfum şi culoare crinilor, iar în ceea ce-i priveşte pe oameni, nici măcar un fir de păr nu ne cade fără ştirea Creatorului.

Dumnezeu nu doar vede durerile dumneavoastră, ci îi pasă de ele. Aşa că atunci când treceţi prin necazuri, aduceţi-vă aminte că Dumnezeul Creator este Tatăl dvs şi-I pasă de problemele dvs. Dacă Dumnezeu ştie când vă cade un fir de păr, un lucru atât de neînsemnat, nu credeţi că este preocupat de probleme mai mari care vă frământă?

Aud uneori oamenii, în general pe cei mai în vârstă, dar nu doar pe ei: Frate, oare nu m-a uitat Dumnezeu? Sunt bolnav de atâta vreme, mă chinuie cumplit boala, oare nu m-a uitat Dumnezeu? Nu, Dumnezeu vede toate problemele noastre şi îi pasă de ele.

Psalmistul foloseşte aici o expresie tare interesantă: „Cel ce te păzeşte nu va dormita, iată că nu dormitează nici nu doarme…” Este o expresie care face aluzie la faptul că Dumnezeu veghează asupra noastră. Dumnezeu nu doarme în timp ce dvs vă frământaţi cu probleme. Nu are nevoie de odihnă. Este asemenea unei mame care nu poate dormi când copilul ei are febră. Or, cum pe pământ este mai mereu câte un copil al lui Dumnezeu care are febră, Dumnezeu nu doarme niciodată.

Lloyd-John Ogilvie povesteşte o întâmplare a unui slujitor al bisericii metodiste pe nume Quayle. Într-o noapte, frământat de multe griji legate de parohia sa, slujitorul nu putea adormi deloc. Cu cât încerca mai mult să se liniştească şi să nu se mai gândească la probleme, cu atât mai neliniştit era. S-a întâmplat că lăsase Biblia deschisă pe noptiera de lângă pat tocmai la Psalmul 121, iar când a deschis ochii, privirea i-a căzut pe cuvintele acestea: „Cel ce te păzeşte nu va dormita, Iată că nu dormitează şi nu doarme cel ce păzeşte pe Israel”. Atunci şi-a dat seama că el se frământa să rezolve problemele lui Dumnezeu în timp de Dumnezeu veghea să rezolve problemele slujitorului Său. Înăuntrul fiinţei lui, omul lui Dumnezeu a auzit vocea Domnului: „Quayle, la ce bun să stăm amândoi treji toată noaptea când Eu oricum nu dorm niciodată. Eu voi sta de veghe, iar tu du-te la culcare şi ai grijă să dormi bine!”.

Rohn Mell, a scris o carte intitulată „Dumnezeu lucrează în schimbul de noapte” în care descrie printre altele că în cele mai stinghere şi întunecate momente ale nopţii Dumnezeu le stă alături copiilor Săi şi le veghează somnul, pentru că El nu doarme niciodată.

Gândindu-mă la aceste adevăruri, îmi vine în minte întâmplarea de pe Carmel. Poporul Israel trăia într-o răzvrătire şi o împietrire cumplită. Era secetă de 3 ani jumate şi ei nu vedeau că este pedeapsa Domnului. Ilie era proorocul pe care Dumnezeu voia să-l folosească. Aranjează lupta secolului între Dumnezeul adevărat şi un Dumnezeu de lemn pe nume Baal. Regulile luptei erau simple: fiecare echipă jertfea un taur. Dumnezeul care reuşea să mistuie jertfa, câştiga. Primii încep proorocii lui Ball. 450 la număr susţinuţi de alţi 400 de prieteni foarte buni, preoţi ai astarteei, considerată soţia lui Baal. Preţ de câteva ore, aceştia strigă şi urlă şi zbiară, şi nimic. Încep să-şi facă tăieturi pe piele cu săbiile, ca să stârnească mila dumnezeului lor, dar nimic. Odată cu venirea amiezii au intrat în criză de timp pentru că se apropia fluierul de final, iar Dumnezeul lor nu dădea nici un semn de viaţă. Ilie se uită la tot circul acela, şi începe să râdă de ei: „Strigaţi mai tare, poate că Dumnezeul vostru doarme, strigaţi tare ca să-l treziţi.” Şi cei 450 de preoţi încep să urle cât îi ţineau rărunchii, dar nimic, Ilie pune gaz pe foc: „strigaţi mai tare, poate că Baal e plecat în călătorie cu soţia lui, şi cei 450 strigă până aiurează, până când încep să delireze.

Restul întâmplării îl ştiţi. Ilie aranjează jertfa, o udă atât de tare cu apă că începe să se reverse chiar şi peste şanţ. Literalmente, jertfa lui Ilie plutea în apă. Ilie se roagă Domnului şi spune: „Doamne, Dumnezeu lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul cerului şi al pământului, fă să se ştie azi în Israel că Tu eşti Dumnezeu, eu sunt slujitorul tău şi poporul Tău are nevoie de Tine, are nevoie de iertarea Ta, de pocăinţă.” Şi imediat Dumnezeu aprinde focul pe altar şi apa în care plutea jertfa se evaporă şi jertfa e mistuită făcută cenuşă.

Pe lângă faptul că era singurul Dumnezeu adevărat, pe lângă faptul că poporul avea nevoie de iertare şi pocăinţă, Dumnezeu a dovedit că e întotdeauna gata să răspundă celor ce-şi pun încrederea în El. Dumnezeul nostru nu doarme niciodată, Dumnezeu nu e plecat în călătorie, Dumnezeu nu este prea ocupat atunci când noi avem nevoie de El. El este chiar lângă noi şi-i pasă de problemele noastre.

Se spune că Alexandru Macedon a fost întrebat odată cum de poate dormi când în jurul lui roiesc vrăjmaşii. Răspunsul lui a fost: „Nu am probleme cu somnul pentru că ştiu că Parmeniu, slujitorul meu credincios, veghează mereu asupra mea”. Dacă un comandant de oşti putea dormi pentru că un simplu soldat veghea la căpătâiul lui, cu cât mai mult ar trebui să fim noi liniştiţi ştiind că Dumnezeu nu doarme, ci veghează mereu asupra noastră. Şi ziua şi noaptea.

Psalmistul spune că Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă, de aceea nu te va bate soarele ziua nici luna noaptea. Cuvintele acestea erau extrem de importante pentru pelerinul ce mergea la Ierusalim. Fierbinţeala soarelui din timpul zilei, îi epuiza pe călători, aşa că abia aşteptau să găsească un copac sau un deal la umbra căruia să se adăpostească puţin. De asemenea, nici noaptea nu era mai puţin lipsită de pericole.

Versetul 6 spune că va fi apărat de luna nopţii. Prin unele sate mai circulă încă expresia „a fi lovit de lună” din cauza unor superstiţii care spun că luna îi poate lovi pe oameni şi le poate provoca o formă de demenţă sau de nebunie. Pe de altă parte, se spunea despre epileptici că sunt loviţi de lună. Ideea aceasta era larg răspândită chiar şi în vremea Domnului Isus. Odată a venit la Domnul un om care L-a rugat să-i vindece copilul pentru că era lunatic şi pătimeşte rău, de multe ori cădea ba în foc, ba în apă. Probabil din cauza crizelor de epilepsie, în inconştienţa aceea cădea acolo unde-l apuca boala. (Matei 17:15). În vremea noastră, astfel de superstiţii sunt depăşite, dar noaptea mulţi oameni au coşmaruri, alţii au fel şi fel de fobii şi nu pot dormi cu lumina stinsă, nu pot ieşi din casă etc.

Ideea este Că Dumnezeul nostru ne protejează şi ziua şi noaptea. Lui Îi pasă de toate problemele noastre, fie din timpul zile, fie din timpul nopţii. El este lângă noi, şi noi trebuie să ne încredem în El. Dimineaţa când ne trezim, ne încredinţăm Lui cu toate frământările noastre, iar seara când mergem la culcare, ştiind că El nu doarme niciodată, ne încredinţăm iarăşi Lui, ca El să vegheze somnul nostru.  David spune în Psalmul 4:8: „Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu Doamne îmi dai linişte deplină în locuinţa mea”. Am văzut că cunoaşte problemele noastre, Îi pasă de ele, dar oare se implică în rezolvarea lor. Psalmul spune da!, pentru că…

3. Dumnezeu este mai mare decât toate problemele noastre

Ultimele două versete spun: „Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul. Domnul te va păzi la plecare şi la venire de acum şi până în veac”.

Uneori problemele noastre sunt mari şi când ne uităm la ele, din punctul nostru de vedere nu se mai poate face nimic. Credem că până şi lui Dumnezeu îi va fi greu să ne scoată din ele. Psalmistul care călătorea spre locul prezenţei lui Dumnezeu, spune: Da problemele noastre sunt mari, dar Dumnezeul nostru este şi mai mare. Nimic nu-I este imposibil Celui care a creat universul din nimic, doar prin puterea Cuvântului Său, şi care îl susţine în fiecare moment. Nu există lucruri pe care în omniscienţa Sa să nu le cunoască, nu există niciun copil al Său lângă care în omniprezenţa Sa să nu-i fie alături şi nu există problemă prea grea pe care în omnipotenţa Sa să nu o rezolve.

O cântare spune:

Nu este munte prea ’nalt ca să nu-l mişte,
Nu e problemă prea grea să n-o rezolve…
Nu e furtună prea grea să n-o liniştească,
Nu e durere prea grea Să n-o aline.
R: /: El purtat-a pe umerii Săi povara lumii
El poate lua chiar acum povara ta: /

Da, Dumnezeu ştie tot ce se petrece în viaţa noastră şi-I pasă de asta, de aceea se implică în rezolvarea problemelor noastre. Suntem călători spre locul veşnic de închinare, suntem pelerini spre veşnicie, pribegim spre locul prezenţei veşnice a Tatălui nostru şi în drumul acesta vom avea necazuri. Dar nu trebuie să uităm niciodată că nu suntem singuri. Zi de zi, clipă de clipă, Tatăl nostru ne călăuzeşte.

Prin expresia: „de acum şi până în veac”, Psalmistul vrea să spună că până vom ajunge la capătul drumului, până vom intra pe porţile veşniciei, Dumnezeu va fi ocrotitorul nostru.

Un teolog spune într-una dintre cărţile sale: „Viaţa creştină nu presupune o refugiere senină într-o grădină unde vom putea umbla şi vorbi fără întrerupere cu Domnul nostru, nici o călătorie imaginară înspre o cetate cerească unde ne vom putea măsura premiile şi medaliile cu ceilalţi care au izbutit să intre în cercul învingătorilor… Dimpotrivă, viaţa creştină înseamnă ajungere în prezenţa lui Dumnezeu iar în drumul lor către Dumnezeu, creştinii străbat acelaşi teren pe care umblă toată lumea, respiră acelaşi aer, sunt cetăţeni ai aceleiaşi ţări, fac cumpărături în aceleaşi magazine, plătesc aceleaşi taxe, se tem de aceleaşi pericole, sunt supuşi aceloraşi presiuni ca toţi ceilalţi oameni, au parte de aceleaşi suferinţe şi sunt îngropaţi în acelaşi pământ. Diferenţa este că la fiecare pas pe care-l fac, la fiecare gură de aer pe care o respiră, ei ştiu că sunt păziţi de Dumnezeu, că sunt însoţiţi şi păziţi de El. De aceea, indiferent de îndoielile care-i încearcă sau de accidentele pe care le suferă, Domnul îi va păzi de rău, le va păzi viaţa.”

Chiar dacă e să trecem prin necazuri, ştim că Tatăl nostru e lângă noi. Teologul german ucis de nazişti în timpul celui de-al doilea război mondial, Dietrich Bonhoeffer, spunea: „Tu mi-ai dăruit nenumărate binecuvântări; îngăduie-mi acum să primesc suferinţa din mâna Ta. Tu nu vei pune pe umerii mei mai mult decât pot duce. Tu faci ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele copiilor Tăi”.”

Iar apostolul Pavel spune în Romani 8:38-39:

„Sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Cristos, Domnul nostru.

Bebe Ciaușu
Pastorul Bisericii Baptiste „Harul” din Ineu și autorul mai multor titluri de carte

BEBE CIAUȘU este pastor și scriitor, profesor. A absolvit Facultatea de Teologie și programul de Masterat în Teologie Pastorală din cadrul Universității „Emanuel” din Oradea. În prezent slujește ca pastor al Bisericii Baptiste „Harul” din Ineu, județul Arad și ca profesor la Colegiul Biblic Est European, unde predă cursul „Biserica în Postmodernism”.