„Portretul unui tată model”, de Grațian Șerban
25 Mar, 2020

„Portretul unui tată model”, de Grațian Șerban

Mulțumesc tuturor pentru cuvintele minunate, frumoase și încurajatoare. Înseamnă foarte mult pentru noi în aceste momente extrem de dificile și ciudate în care nu ne putem susține decât online. Înseamnă mult pentru noi să vedem că sunt atât de mulți oameni care ne îngrijesc, care se roagă pentru noi, jelesc alături de noi și onorăm viața acestui om uimitor Ioan Șerban.

Tatăl meu, Ioan Șerban a fost un om deosebit! Deosebit de bun, de blând, de înțelept, de smerit, de vesel, de iubitor și de altruist. Ne-a iubit extrem de mult pe toți 3 și pe mami cu o dragoste adevărată. De fapt de la el am învățat ce înseamnă dragostea necondiționată și fără fățărnicie. Și-a extins această dragoste și mai departe pentru biserica, pentru elevii de la liceu, pentru colegi și pentru oricine întră în contact cu el.

A fost un tată pentru mulți și pentru soția mea Roxana, astăzi mi-a spus că ea crescând orfană de tată, el a fost un tată adevărat pentru ea și i-a spus și i-a dovedit de multe ori că o iubește ca pe fata lui.

El m-a învățat să îl urmez și să îl iubesc pe Isus. A fost ca o fereastră deschisă spre Dumnezeu pentru sute de oameni care s-au întors la Domnul nu doar prin predicile lui ci și prin trăirea lui. A fost un Pastor bun, călcând întoteauna pe urmele lui Isus, fără compromisuri și plin de smerenie. A iubit biserica, era mereu preocupat și făcea slujba aceasta cu multă dragoste, o dragoste autentică și nefățarnică pentru oameni și Dumnezeu.

Îmi doresc să fiu un tată la fel de bun ca și el pentru copilul meu Jason. Un soț la fel de bun cum a fost el, a iubit-o pe mami timp de 44 de ani având o căsnicie frumoasă, cum foarte rar mai găsești în ziua de azi.

Cum poți descrie în cuvinte viata unui om atat de extraordinar? Sunt multe de spus… și probabil când sentimentul acesta cumplit de durere va mai trece voi putea să scriu mai multe despre el. Acum plângem… plângem nu pentru el, pentru că știm că el acum este în Ceruri cu Dumnezeu. Plângem pentru că despărțirea e grea și neașteptată. Plângem pentru că îl iubim așa de mult și ne este greu fără el. Plângem pentru că eu și Adina (și familile noastre) nici măcar nu călătorim să mergem să îl vedem. Dar ne punem încrederea în Domnul și știm că el ne va oferi mângâiere și pace.

Este groaznic ce se întâmplă acum în lume cu acest COVID-19, este și mai groaznic când pierzi pe cineva subit din cauza acestui virus…

Vreau să închei acest mesaj cu un îndemn petru tine cel care citești:

„Dacă îți iubești părinții și bunicii și pe cei din jur stai în casă! Acest virus este real și poate fi letal.
Acum e un moment bun să ne prețuim familia și pe cei dragi!
Acum este un moment bun să ne întoarcem fața spre Domnul și să ne pocăim. Să realizăm că totul este „goană după vânt” aici pe Pământul acesta și că singura cale spre Dumnezeu este Isus Hristos!”

Cu dragoste,
Grațian Șerban