Petru Huțuțui: Familia ca o cetate
15 Oct, 2018

Petru Huțuțui: Familia ca o cetate

Era la jumătatea lunii octombrie, o zi ca toate celelalte zile, însă pentru noi a căpătat o semnificație deosebită și a rămas unică. Eram tineri. Ne-am prins de mână și am început să privim în același loc, pășind înainte. Eram doar noi.
30 de ani au trecut de atunci, iar familia noastră a crescut. Au apărut copiii, ca o cunună a familiei noastre, dar și ei au parcurs deja un sfert de veac prin viață. Din această experiență am învățat că singura zestre, singura bogăție pe care o putem lua de pe pământ cu noi în eternitate este familia. Familia BIBLICĂ, formată dintre un bărbat și o femeie, este darul pe care Creatorul ni l-a oferit nouă, oamenilor. Când acest mare dar este folosit ca la Carte, nu există altă bucurie pe acest pământ care să-l poată egala. Hristos Domnul recunoaște familia ca loc al relațiilor ideale dintre oameni și prin ea, pe om, ca entitate pentru care El a venit din cer pe pământ. Dar iată ce spune și înțelepciunea solomonică: „Petrece-ți viața împreună cu soția pe care o iubești, în toate zilele vieții tale deșarte pe care El ți le-a dat sub soare, căci aceasta-ți este partea ta în viață, aceasta-ți este partea din toată osteneala pe care o depui sub soare“ (Eclesiastul‬) „Trebuie să trăieşti pentru cei care au nevoie de tine, să prieteneşti cu cei în care ai încredere, să vorbeşti cu cei ce-ţi plac şi să le fii recunoscător celor care te preţuiesc”. Fiodor Dostoevskii În favoarea cetății (familia) înțelepciunea solomonică mai spune că indiferent de cât de abil este planul neprietenului, acesta poate fi dejucat. Iată cheia: „Era odată o cetate mică și cu puțini oameni în ea. Împotriva ei a venit un rege puternic, care a înconjurat-o și a ridicat împotriva ei mari întărituri. În ea s-a aflat însă un înțelept sărac, care a scăpat cetatea prin înțelepciunea lui”
(Eclesiastul‬)… Deci, fiți inteligenți! „Nimeni, dar nimeni nu trebuie să ştie despre neînţelegerile ce apar între soţ şi soţie, dacă tot se iubesc. Nici chiar mama nu trebuie să ştie sau să fie chemată să judece astfel de cazuri. Soţul şi soţia sunt adevăraţii judecători ai situaţiei. Dragostea e o taină dumnezeiască ce trebuie ascunsă de ochii altora, indiferent de situaţie”. Fiodor Dostoevskii. Pentru cei mai mulți, blândețea este un semn de slăbiciune, chiar dacă în realitate, este o sursă de putere ținută sub control. Omul blând nu aleargă după afirmare și promovare personală. Blândețea este folosirea corectă a puterii. Iar înțelepciunea este folosirea corectă a cunoașterii. Acest principiu ilustrează modul cum blândețea și înțelepciunea lucrează împreună. De aici înțelegem faptul că atitudinea și acțiunea merg mână în mână, iar smerenia le păstorește… Dacă acum am fi puși din nou în situația alegerii familiei, am alege la fel, fără ezitare pentru că: „Bunătatea înfrumusețează viața, împăcând toate neînțelegerile; ea limpezește ceea ce e încurcat, ușurează ceea ce e greu și înveselește ceea ce e trist”. Lev Nicolaevici Tolstoi Petrică Huțuțui Pastorul Bisericii Limanuri Bune Botoșani